Economist bulgar: Veniturile în Bulgaria rămân cu 60% mai mici decât cele din Grecia și cu 30% față de România

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2021, 0:33 Actualitate | Internaţional


Sunny Beach, Bulgaria
Foto: Michal Gorski
Veniturile în Bulgaria au rămas dramatic în urmă față de cele din țările cu o dezvoltare economică comparabilă - Grecia, România, Republica Cehă, Estonia. Nu este normal ca o persoană fără copii angajată în câmpul muncii în Bulgaria să câștige anual 6.386 de euro (venit net), potrivit datelor Eurostat, iar în Grecia să aibă 15.763, având în vedere că țara a trecut printr-o criză severă. Acest lucru a fost arătat de economistul bulgar Martin Dimitrov, candidat din partea formațiunii Bulgaria Democrată pentru un post de deputat, potrivit Mediapool.bg, citată de Rador.

Potrivit acestuia, decalajul veniturilor persoanelor care lucrează în Bulgaria în comparație cu nivelurile din UE este șocant. Două persoane angajate cu doi copii în Grecia obțin 34.408 euro, în Cehia - 25.526 euro, în Estonia - 29.905, în România - 17.734, iar în Bulgaria au un venit de doar 12.813 euro pe an. Dimitrov consideră că problema veniturilor familiilor care lucrează este una urgentă pentru următorul guvern, care va fi supus unei presiuni crescute pentru a obține o creștere economică ridicată, deoarece doar aceasta este calea către salarii mai mari.

De ce este Bulgaria ultima în ceea ce privește veniturile în UE?



Potrivit economistului, principalul motiv pentru venituri mici este controlul politic și oligarhic asupra economiei. În mod concret, el descrie problemele astfel: supra-concentrarea (monopolul) și toleranța selectivă a unui număr mic de companii apropiate guvernului; împrumuturi de 1 miliard pentru 8 companii de la o bancă de stat; achiziții publice de 3,4 miliarde pentru 7 companii; companiile mici sunt amendate pentru o cifră de afaceri nedeclarată de 2 leva, în timp ce altora li se iertă 10 miliarde de leva impozite neachitate timp de trei ani; drepturile de proprietate nu sunt garantate - dacă decide, cineva vine și vă ia compania (referință - scandalul „cei 8 pitici”); subvențiile agricole în euro sunt concentrate într-un număr mic de subvenții mari; o anchetă internațională privind Banca Comercială Corporativă (BCC) este refuzată în mod deliberat, întrucât se pot dezvălui multe fapte neplăcute.

Care este rezultatul?



Potrivit lui Martin Dimitrov, ceea ce se întâmplă este catastrofal pentru economie - și, prin urmare, pentru veniturile oamenilor: investitorii evită astfel de destinații pentru că își dau seama că nu pot concura cu companii apropiate guvernului; scopul nu este să se atragă investitori (în unele sectoare), deoarece acest lucru ar duce la concurență pentru companiile apropiate guvernului; companiile apropiate de guvern le zdrobesc pe celelalte care le stau în cale (exemplu - legea adoptată împotriva benzinăriilor mici); mulți oameni refuză să participe la licitații publice, deoarece se știe dinainte cine câștigă; organele de control se ocupă de hărțuirea companiilor mici, deoarece au alte reguli pentru unele dintre cele mari; companiile mici și mijlocii evită să facă afaceri în zone dominate de companii apropiate guvernului, pentru a nu îi irita pe puternicii vremii.

Primul pas - reforma judiciară



„În cele din urmă, într-o economie oligarhică și de monopol, obiectivul nu este creșterea veniturilor populației, deoarece aceasta ar crește costurile forței de muncă și acest lucru este rău pentru afacerile noastre. De fapt, scopul lor este ca oamenii potriviți să mențină controlul asupra unui anumit sector", rezumă economistul, nu veniturile oamenilor să crească.

De aceea, potrivit lui Dimitrov, fără reforma sistemului judiciar, pentru care luptă „Bulgaria Democrată”, nu poate exista o economie prosperă, întrucât toate măsurile pur economice vor fi insuficiente. "Reforma judiciară trebuie obligatoriu să fie primul pas", a spus Dimitrov.

O companie de stat (Autostrăzi - n. r.) nu poate primi 4 miliarde în principal pentru comenzi interne și apoi să le reatribuie fără criterii și reguli clare. După milioane de reparații la baraje, acestea nu pot arăta ca niște bălți. Nu se poate să nu existe nicio responsabilitate pentru miliardele de la BCC, iar întreprinderile mici să plătească amenzi uriașe pentru 2 leva nedeclarate.

După alegeri va exista o presiune pentru creșterea impozitelor



"În Bulgaria, se așteaptă doar să treacă alegerile și vor propune imediat creșterea impozitelor, dar Bulgaria Democrată va susține impozitele mici", a menționat Dimitrov. El se așteaptă la confruntări serioase cu privire la acest subiect. Presiunea va veni probabil de la Partidul Socialist Bulgar, dar și de la alte partide, mai ales atunci când va fi clar cât de mare va fi deficitul bugetar în acest an. Orice creștere a impozitelor va opri redresarea economică și ar fi o greșeală gravă.Martin Dimitrov crede că, dacă pandemia pentru întreprinderile mici continuă, va fi mai favorabil pentru stat să preia 1/3 din asigurări pentru o anumită perioadă de timp, astfel încât aceste mici companii să poată supraviețui.

Propunem lustrație pentru o implicare dovedită în acte de corupție



"Așa cum am propus lustrație pentru fostele cadre ale Securității Statului (Dârjavna Sigurnost), avem ideea de a avea ceva de genul textelor de lustrație pentru companii și cetățeni care au participat la practici de corupție", propune Martin Dimitrov.Potrivit acestuia, în Bulgaria este posibil să se creeze criterii conform cărora companiilor sau cetățenilor din Bulgaria acuzați de corupție să li se interzică să participe la anumite operațiuni financiare. De exemplu, dacă o firmă nu a reușit să efectueze o achiziție publică și asta a costat milioane pentru contribuabili, este corect ca o astfel de companie să primească noi contracte pentru noi milioane?, întreabă Dimitrov.

Privitor la guvernul interimar



"Cabinetul interimar a început bine, dar nu ar trebui să existe prea multe așteptări de la acesta. El nu are cum să facă toată treaba în două luni, dar poate începe schimbări importante", a spus Martin Dimitrov. Este foarte important ca acest control fiscal să fie mai întâi pentru întreprinderile mari, unde riscul bugetar este foarte mare, iar apoi - pentru companiile mijlocii și mici.

"Acesta este unul dintre cele mai mari păcate ale GERB - nu au controlat suficient marile companii, ci le-au hărțuit pe cele mici", a comentat Dimitrov. Potrivit acestuia, acțiunile guvernului interimar în această direcție sunt corecte. Cu toate acestea, el crede că verificarea noului șef al Agenției Naționale pentru Venituri, Rumen Spețov, ar trebui efectuată rapid, astfel încât să nu existe suspiciuni de nereguli. În ceea ce privește dezvăluirile despre Banca Bulgară de Dezvoltare, Dimitrov crede că, în ciuda tuturor, banca nu trebuie închisă. Este suficient să se introducă un plafon pentru valoarea împrumuturilor acordate. Guvernul interimar a stabilit o limită de 5 milioane de leva, însă, potrivit lui Dimitrov, ar trebui să scadă la jumătate de milion.

"Nu există nicio garanție că, chiar dacă punem oameni deosebit de corecți în fruntea BBD, nu vor fi tentați să facă ceea ce s-a făcut până acum. Prin urmare, trebuie să existe un plafon pentru valoarea împrumuturilor și acesta trebuie să fie suficient de mic", consideră Dimitrov.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5639 vizualizari

  • -7 (9 voturi)    
    Lol (Marţi, 22 iunie 2021, 0:50)

    mitg [utilizator]

    Imi aduc cu drag aminte de anii 90/2000 cand Romania se compara cu Ungaria dpdv statistic ... apoi am primit un downgrade.
    • 0 (4 voturi)    
      iti aduci pe draq aminte! (Marţi, 22 iunie 2021, 7:05)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      nicicand nu a fost o diferenta mai mare intre romania si ungaria decat cum a fost pe vremea lui iliescu.
  • 0 (0 voturi)    
    Matematica... (Marţi, 22 iunie 2021, 11:36)

    @dummy [utilizator]

    Nu stiu cum a calculat respectivul, dar mie imi da in calcule cu 60% mai putin decat Grecia.

    Un venit cu 150% mai mic deja este negativ!
  • 0 (0 voturi)    
    Ar fi trebui sa stiti..... (Marţi, 22 iunie 2021, 12:51)

    gigiN [utilizator]

    ...din clasa a 5-a ca asa ceva nu exista,poate elaborati vreo noua teorie !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by