Procesul unui fost comandant al gherilei de independenţă albaneze, acuzat de crime de război comise în Kosovo în timpul războiului de independenţă, se va deschide în septembrie în faţa unui tribunal special din Haga, a informat Curtea, notează AFP și Agerpres.

Salih Mustafa, fost comandant al Armatei de Eliberare a KosovoFoto: Sem van der Wal / AFP / Profimedia

Salih Mustafa, un fost comandant al Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), este primul judecat de tribunalul care l-a inculpat şi pe fostul preşedinte al Kosovo (2016-2020) Hashim Thaci.

Salih Mustafa este acuzat de detenţie arbitrară, tratament crud şi tortură în cazul a cel puţin şase civili într-un centru de detenţie în aprilie 1999, la Zllash, în Kosovo, precum şi de uciderea unui prizonier.

Ca membru al UCK, el a fost activ în timpul războiului în nordul Kosovo. Ulterior, a condus serviciile de informaţii ale Forţei de Securitate a Kosovo, o forţă uşor armată provenită din UCK atunci când aceasta din urmă a fost demilitarizată.

Procesul lui Salih Mustafa va începe la 15 septembrie, cu o luare de cuvânt a procurorului şi avocatului victimelor, a declarat tribunalul. Primii martori vor fi audiaţi cu începere de la 20 septembrie.

Fostul preşedinte kosovar şi fost lider politic al UCK Hashim Thaci - care a demisionat la 5 noiembrie 2020 după inculparea sa - şi alţi trei suspecţi se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii care ar fi fost comise între 1998 şi 1999. Data procesului lor nu este încă cunoscut.

În conflictul din perioada 1998-1999, soldat cu 13.000 de morţi, s-au înfruntat, în sudul Serbiei de la acea dată, gherila separatistă şi forţele sârbe.

Tribunalul special pentru Kosovo (KSC) este o instanţă de drept kosovar compusă din judecători internaţionali şi însărcinată să ancheteze asupra crimelor comise de UCK în timpul şi după conflict, în principal împotriva sârbilor, romilor şi opozanţilor kosovari ai gherilei.

Creată în 2015, această instanţă specială are sediul în Olanda pentru a proteja martorii care sunt supuşi presiunilor şi ameninţărilor.