O confruntare regală. Prințul Charles și prințul Harry au avut diferende pe parcursul anilor, dar un cunoscător al familiei regale a declarat pentru săptămânalul UsWeekly că sensibilitatea prințului Charles face situația și mai delicată.

Tata si fiu in vremuri mai buneFoto: Captura YouTube

Prieten al prințesei Diana, Stewart Price a publicat cartea „Diana, The Voice of Change” și a emis unele păreri despre persoanele care au înconjurat-o pe Diana înaintea decesului ei din 1997. Pearce a spus în exclusivitate pentru Us că acele comentarii sunt „categoric, doar observații simple că unele comportamente [ale membrilor familiei regale] poate nu au fost atât de inteligente emoțional pe cât ar fi putut fi.”

A continuat, vorbind despre fostul soț al prințesei, prințul Charles, acum în vârstă de 72 de ani. „De exemplu, prințul Charles este un om foarte, foarte timid, foarte delicat și sensibil, dar noi îi vedem personalitatea publică, pe când în particular este deosebit de sensibil.”

Terapeutul pentru voce a precizat că "atunci când suntem foarte sensibili, când ne confruntăm cu emoții foarte puternice și ardente din afara noastră”, oamenii tind să fie agresivi sau să evite răspunsul. Când Diana l-a acuzat pe Charles că are o legătură cu ducesa Camilla, răspunsul lui a fost evident.

„Așa că s-a retras în sine și ca rezultat a devenit distant. Evident, aceasta nu a calmat provocarea cu care se confrunta”, a spus Price. Expertul, al cărui tată a lucrat pentru răposatul prinț Philip, a explicat că personalitatea prințului Charles este confirmată de toate declarațiile publice ale prințului Harry, în vârstă de 36 de ani, inclusiv când a dezvăluit că tatăl său nu i-a vorbit de câtăva vreme.

„Așa procedează Charles. ... Nu poate face față din cauza sensibilității, așa că se ascunde. Și Harry încearcă să vindece asta. Nu din resentiment, nu din furie sau răzbunare, dorință de critică sau acuzații. ... A simțit că este doar cineva care spune: Așa este și din acest motiv vrem să facem o schimbare.”

În serialul său pentru AppleTV+, „The Me You Canʼt See”, Harry examinează sănătatea mintală și expune cum a contribuit la anxietatea și depresia sa ascendența regală, comentând abordarea subiectului de către tatăl său.

„Tatăl meu obișnuia să-mi spună când eram mai tânăr, obișnuia să ne spună lui William și mie: Așa a fost pentru mine, așa va fi și pentru voi.” „Nu are sens”, a spus într-un episod fostul pilot militar. „Dacă tu ai suferit, nu are sens ca și copiii tăi să sufere. De fapt este invers. Dacă ai suferit, fă tot ce poți ca să te asiguri că, indiferent ce experiențe, experiențe negative ai avut tu, poți să faci ce trebuie pentru copii.”

O sursă din familia regală a declarat pentru Us că serialul l-a lăsat livid pe prințul de Wales. „Charles fierbe de furie și se simte torturat de atacurile repetate ale lui Harry. Ar vrea să le lase baltă. Consemnul general în familia regală este să fie ignorat comportamentul lui Harry, pentru a nu ațâța focul, dar lui Charles îi este greu să stea retras. Ar vrea cu adevărat să se apere.”

„The Me You Canʼt See” a avut premiera în mai, la două luni după dezvăluirile lui Harry și Meghan Markle la CBS.

În interviul din martie, Harry a spus că Charles „a încetat să-i răspundă la telefon” după ce ducele de Sussex a expus planul său și al lui Markle, 39 de ani, de a se retrage din îndatoririle de membri ai familiei regale. „M-am simțit cu adevărat abandonat, deoarece și el a trecut prin ceva similar. Știe cum este durerea, iar Archie este nepotul lui”, a spus Harry. „Îl voi iubi mereu, dar este foarte dureros ce s-a întâmplat. Și va contiua să fie una din prioritățile mele să încerc să vindec această relație.”

Dezvăluirea publică a resentimentelor l-a înfuriat pe părinte. „Charles nu este de acord ca Harry să-și denigreze familia în public. El crede că toate subiectele puteau fi ușor rezolvate în familie”, a declarat o sursă.