Viktor Orban, despre impozitul minim global: Toxic pentru economia Ungariei, orientată spre export

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 18 iunie 2021, 15:08 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Impozitele mai ridicate ar fi "toxice" pentru economia Ungariei orientată spre export, a afirmat vineri premierul Viktor Orban, comentând iniţiativa internaţională vizând un impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Orban a declarat la postul public de radio Kossuth că "este în interesul naţional al Ungariei să nu accepte reglementările fiscale impuse din exterior".

Prim-ministrul a apreciat că un sistem fiscal care face Ungaria competitivă reprezintă "punctul de plecare" pentru succesul economic al ţării, iar perioada următoare va fi dedicată redresării şi nu acumulării de rezerve.

Anul viitor trebuie să fie folosit "pentru restabilirea solidităţii familiilor" şi pentru reduceri de taxe pentru tineri şi, după ce ritmul de creştere al economiei ajunge la 5,5%, ne vom gândi la reduceri fiscale, a spus Orban.

De mai mulţi ani, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) s-a ocupat de coordonarea negocierilor în rândul a aproximativ 140 de state pentru taxarea serviciilor digitale transfrontaliere şi combaterea erodării bazei fiscale. Un impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global este unul din instrumentele principale analizate de OECD.

Luna aceasta, miniştrii Finanţelor din Grupul ţărilor puternic industrializate (G7) au ajuns la un acord istoric cu privire la introducerea unui impozit minim global de 15% pe profitul companiilor, un acord care ar putea servi drept bază pentru un un acord valabil la nivel mondial.

Impozitul mic a atras mari companii din sectorul auto


Cu toate acestea, Viktor Orban a declarat recent că Executivul ungar se opune acestei iniţiative deoarece ea contravine eforturilor autorităţilor de la Budapesta de a atrage investiţii străine prin intermediul taxelor reduse.

Impozitul pe profitul companiilor de 9% practicat în Ungaria este unul din cele mai mici din Uniunea Europeană şi graţie acestuia Ungaria a reuşit să atragă o serie de mari investiţii în sectorul construcţiilor de automobile, care au stimulat creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, ceea ce i-a permis lui Viktor Orban să îşi creeze imaginea unui bun manager.

"Consider că este absurd ca orice organizaţie să îşi aroge dreptul de a spune ce taxe poate aplica Ungaria", a spus miercuri Viktor Orban, care în 2022 ar urma să se confrunte cu cele mai strânse alegeri parlamentare după un şir de victorii categorice care a început în 2010.

"În special având în vedere că noi nu suntem un paradis fiscal, deoarece impozitul mic pe profitul companiilor din Ungaria nu este destinat să atragă anumite companii care să îşi declare taxele aici", a adăugat premierul ungar.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1048 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by