Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), cel al Portugaliei, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a dorit să dea un exemplu, fiind în aprilie primul stat membru al UE care a transmis Bruxellesului programul său de reforme şi investiţii finanţate de fondul european de redresare post-pandemie ''NextGenerationEU'', relatează AFP şi Reuters.

Comisia EuropeanăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

''Este primul plan de relansare naţional susţinut de Comisie, aici în Portugalia (...) Astăzi, Comisia Europeană a decis să dea undă verde planului de redresare şi rezilienţă al Portugaliei, în valoare de 16,6 miliarde de euro'', a declarat la Lisabona preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Din capitala Portugaliei, şefa Comisiei va pleca în cursul după-amiezii în cea a Spaniei, a doua cea mai mare beneficiară, după Italia, a planului european în valoare totală de 750 de miliarde de euro.

Majoritatea statelor UE au transmis Bruxelles-ului PNRR-urile, iar Ursula von der Leyen le va vizita succesiv. Ea va ajunge joi în Grecia şi Danemarca, apoi vineri în Luxemburg. Preşedinta executivului comunitar călătoreşte cu ''certificatul sanitar'' european pentru COVID-19, care oficial va intra în vigoare pe 1 iulie.

Din fondul ''NextGenerationEU'', finanţat prin constituirea de datorie comună de către statele membre cu ajutorul unor credite contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare, statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi pentru reforme şi investiţii cuprinse în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ce trebuie să fie aprobate de executivul comunitar şi să cuprindă în principal investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, pentru care trebuie alocate cel puţin 37% şi, respectiv, 20%, din sumele prevăzute în PNRR.

Comisia Europeană a realizat marţi pentru acest plan prima emisiune de datorie, în valoare de 20 de miliarde de euro, urmând ca până la sfârşitul anului să emită obligaţiuni pe termen lung de circa 100 de miliarde de euro. (Sursa: Agerpres)