Episcopii romano-catolici din Statele Unite urmează să se întrunească săptămâna aceasta pentru a discuta dacă politicienii, inclusiv președintele Joe Biden, ar trebui să fie împărtășiți dacă susțin avortul sau drepturile LGBT, relatează Reuters.

Joe BidenFoto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Biden, doar al doilea catolic ales în funcția de președinte al SUA după John F. Kennedy, i-a alarmat pe unii lideri ai bisericii din cauza susținerii exprimate pentru drepturile reproductive și căsătoria între persoane de același sex, lucruri contradictorii cu învățămintele catolice.

Conferința Episcopilor Catolici din SUA va decide vineri în cadrul reuniunii sale anuale dacă să ceară Comitetului privind Doctrina să redacteze un document cu privire la Împărtășanie, o taină centrală în credința catolică.

Dacă episcopii vor decide să ceară comisiei redactarea unui astfel de document acesta ar putea fi o respingere simbolică puternică a celor care susțin idei care sunt contrare învățăturilor bisericii, printre care Biden și alți catolici care sprijină căsătoriile homosexuale și dreptul la avort.

Episcopii ar urma apoi să revizuiască documentul la o întrunire din toamnă.

Conferința a publicat în 2004 un comunicat care afirmă că episcopii pot decide individual dacă să refuze acordarea împărtășaniei politicienilor catolici care susțin drepturile reproductive.

„Motiv de scandal”

Potrivit catehismului Bisericii Catolice, întreruperea unei sarcini „este grav contrară legii morale”și dragostea maritală ar trebui rezervată uniunii dintre un bărbat și o femeie.

Biden, un fost vicepreședinte și senator american, a devenit un apărător înfocat al drepturilor persoanelor LGBT în ultimul deceniu.

De asemenea, de la preluarea mandatului în luna ianuarie, acesta a anulat mai multe restricții federale privind pilulele care induc întreruperea sarcinii pentru a le face mai accesibile.

Biden a propus de asemenea eliminarea unei restricții istorice privind finanțarea avortului din fonduri federale pentru bugetul său pe 2022.

Deși președintele american discută cu mândrie despre credința sa și participă săptămânal la slujbă, opiniile sale cu privire la anumite subiecte au devenit „motiv de scandal” în Biserica Catolică, afirmă Bill Depsey, președintele Sycamore Trust, un grup de absolvenți ai universității catolice Notre Dame care doresc păstrarea tradițiilor catolice.

Sycamore Trust a scris în luna februarie universității pentru a-i cere să nu-l invite pe Biden la redeschiderea anului universitar, în pofida tradiției școlii de a invita președinții în exercițiu. Biden a refuzat invitația din cauza unui alt angajament.

Dempsey afirmă că episcopii ar trebui să ia atitudine împotriva lui Biden și a altor politicieni care susțin drepturile reproductive pentru a nu își pierde credibilitatea în rândul credincioșilor.

Însă un sondaj realizat de Pew Research în luna martie arată că 67% din catolicii americani cred că opiniile lui Biden nu ar trebui să îl descalifice de la primirea împărtășaniei.

Pe același subiect: