VIDEO Regina Elisabeta a II-a a fost gazda unei recepţii la summitul G7

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 11 iunie 2021, 23:50 Actualitate | Internaţional


Regina Elisabeta a II-a gazda receptie summit G7
Foto: Captura YouTube
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost vineri gazda unei recepţii în onoarea liderilor statelor din grupul G7, luând prim-planul scenei la summitul pe care aceştia îl au timp de trei zile în Cornwall, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.




Suverana în vârstă de 95 de ani a fost însoţită de ceilalţi cei mai importanţi membri ai familiei regale britanice, fiind prezenţi fiul său şi prinţul moştenitor Charles şi soţia acestuia Camilla, precum şi nepotul reginei, prinţul William, şi soţia acestuia, Kate.

Recepţia prilejuită de summitul G7 a fost primul eveniment public major în care aceştia s-au reunit după funeraliile prinţului consort Philip, în aprilie.

La recepţie, desfăşurată la Eden Project, cea mai mare grădină botanică interioară din lume, regina s-a întâlnit cu Joe Biden pentru prima dată de la învestirea acestuia la Casa Albă. Biden devine astfel al 13-lea preşedinte american pe care suverana britanică îl întâlneşte în cei 69 de ani de domnie.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2572 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Regina asta-i fantastica! (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 0:46)

    Gicone [utilizator]

    Respect!
    Long live the Queen!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by