Un purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internațional a avertizat joi despre riscurile utilizării bitcoinului pentru tranzacțiile zilnice după legalizarea acestei criptomonede miercuri în El Salvador, o țară din America Centrală aflată în prezent în negocieri cu instituția pentru acordarea de fonduri suplimentare, potrivit AFP.

El Salvador a devenit prima tara din lume care a adoptat bitcoin ca mijloc legal de plataFoto: Millenium / Alamy / Profimedia Images

„Adoptarea bitcoinului ca monedă legală ridică o serie de probleme macroeconomice, financiare și juridice, care necesită o analiză foarte detaliată”, a declarat joi purtătorul de cuvânt Gerry Rice.

"Ceea ce am spus în trecut, în general, este că activele criptografice pot prezenta riscuri semnificative. Măsurile eficiente de reglementare sunt cruciale pentru a le aborda", a spus el.

O echipă FMI urmează să se întâlnească joi cu președintele salvadorian Nayib Bukele, întrucât organizația internațională evaluează aprobarea unui nou pachet de ajutor pentru a sprijini redresarea economică a țării în fața crizei induse de pandemia Covid -19.

În aprilie 2020, FMI a aprobat un pachet de ajutor de urgență în valoare de 389 milioane dolari pentru El Salvador, deoarece coronavirusul se răspândea pe toată planeta.

El Salvador a devenit miercuri prima națiune din lume care a introdus bitcoin ca mijloc legal de plată, un proiect susținut de președintele Nayib Bukele pentru a stimula creșterea națională.

Concret, în această mică țară în care patru din zece oameni trăiesc în sărăcie, această lege ar trebui să permită în cele din urmă utilizarea bitcoinului pentru multe aspecte ale vieții de zi cu zi, de la achiziționarea de bunuri imobiliare până la contribuțiile fiscale.

În prezent, moneda principală a El Salvador este dolarul SUA și modul în care țara intenționează să implementeze bitcoin ca monedă funcțională nu este încă clar.