Vizită surprinzătoare a Laurei Codruța Kovesi / Este prima deplasare în străinătate de la preluarea mandatului de procuror șef european

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 10 iunie 2021, 11:56 Actualitate | Internaţional


Laura Codruta Kovesi in prima zi de functionare a EPPO
Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images
Procurorul şef european Laura Codruţa Kovesi merge de joi în Bulgaria, în prima sa vizită în străinătate de la începerea activităţii Parchetului European (EPPO). Vizita este mai degrabă una surprinzătoare, întrucât nu a fost anunţat niciun program, relatează euractiv.com. Una dintre principalele întrebări este dacă şefa EPPO se va întâlni cu procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev, perceput de mulţi drept garantul unui statu quo convenabil criminalităţii organizate din Bulgaria. EPPO, noul organism de luptă împotriva fraudei în Uniunea Europeană, și-a început activitatea în 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere. Kovesi este primul procuror-șef european.

Este de aşteptat ca Laura Codruţa Kovesi să vorbească la Sofia despre incapacitatea Bulgariei de a desemna cei 10 procurori europeni delegaţi la care ţara are dreptul, scrie Euractiv, conform Agerpres. Până în prezent, Bulgaria a selectat doar patru candidaţi pentru aceste funcţii, candidaţii pentru celelalte şase poziţii fiind respinşi de Colegiul EPPO în 7 aprilie întrucât nu îndeplineau criteriile de eligibilitate.

Contextul vizitei lui Kovesi în Bulgaria


Kovesi a fost lăudată de către oficialităţile bulgare care susţin o reformă radicală a justiţiei şi care solicită demisia actualului procuror general al Bulgariei, Ivan Gheşev. Una dintre principalele întrebări este dacă şefa EPPO se va întâlni cu Gheşev, perceput de mulţi drept garantul unui statu quo convenabil criminalităţii organizate din Bulgaria.

Miercuri, intrările în Palatul Justiţiei din Sofia au fost blocate de către manifestanţi, care cer de mai multe luni demisia lui Ivan Gheşev, pe care îl acuză de ''protejarea oligarhiei''. Acţiunile demonstranţilor au fost reluate săptămâna trecută după anunţul SUA privitor la impunerea de sancţiuni împotriva a şase cetăţeni bulgari acuzaţi de corupţie.

Bulgaria este membră a Uniunii Europene de peste 14 ani şi, în pofida presiunilor Comisiei Europene şi ale partenerilor europeni, Sofia nu a reuşit să condamne niciun politician de rang înalt pentru fapte de corupţie.

Parchetul European (EPPO), noul organism de luptă împotriva fraudei în Uniunea Europeană, și-a început activitatea marți, 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere. Laura Codruța Kovesi este primul procuror-șef european.


Ce atribuții are noul Parchet European condus de Laura Codruța Kovesi. Ce tipuri de infracțiuni va investiga



Numită în 2019 în fruntea acestei noi autorități judiciare cu sediul la Luxemburg, Laura Codruta Kovesi a depus jurământul la sfârșitul lui septembrie 2019, alături de cei 22 de colegi ai săi, proveniți din statele care participă la această cooperare întărită.

Parchetul condus de Laura Codruţa Kovesi ar fi trebuit iniţial să-şi înceapă activitatea în 2020, dar întârzierile în desemnarea de către state a celor 140 de procurori delegaţi au afectat calendarul. Aceștia vor avea ca sarcină derularea la nivel național a anchetelor, care vor fi supervizate de cei 22 de procurori de la Luxemburg.

Spre deosebire de instituțiile actuale de luptă împotriva fraudei și a criminalității transfrontaliere, Eurojust și OLAF, Parchetul European va putea efectua anchete penale și să confiște active.

EPPO va ancheta și urmări penal fraude și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE:
  • fraudele la cheltuielile și veniturile bugetului UE,
  • fraudele legate de TVA (dacă implică cel puțin 2 state membre și prejudiciul este de cel puțin 10 milioane euro),
  • spălarea de bani provenind din sumele fraudate de la bugetul UE,
  • corupția activă și pasivă și deturnarea de fonduri care aduc atingere intereselor financiare ale UE,
  • participarea la o organizație criminală dacă principalele activități constituie infracțiuni ce aduc atingere bugetului UE.
În cazul în care o infracţiune are repercusiuni la nivelul Uniunii, ceea ce impune desfășurarea investigației de către EPPO sau ar putea fi săvârşită de funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau membri ai instituțiilor Uniunii, chiar dacă prejudiciul este inferior sumei de 10.000 de euro, EPPO își poate exercita competența.

Aproximativ 3.000 de cazuri pe an

Parchetul European îşi va desfăşura investigaţiile şi urmăririle penale în deplină independenţă faţă de Comisia Europeană, faţă de celelalte instituţii şi organisme ale UE, precum şi faţă de statele membre şi va completa activitatea altor organisme şi agenţii ale UE, cum ar fi OLAF, Eurojust şi Europol, cooperând cu acestea, precum şi cu autorităţile competente ale statelor membre care nu participă la Parchetul European, conform Comisiei Europene.

Se preconizează că EPPO va investiga, în cele din urmă, aproximativ 3.000 de cazuri pe an.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5312 vizualizari

  • +8 (14 voturi)    
    Vă așteptăm (Joi, 10 iunie 2021, 13:58)

    gibon47 [utilizator]

    De la ciușcaciov cu ceafă groasă și cap tare poate o cârmiți și pe la noi. Politicienii o să vă primească cu pâine și sare și ceva moale și mirositor în izmene. !
  • -2 (10 voturi)    
    In Romania nu vine pentru ca sunt "ai nostri" (Joi, 10 iunie 2021, 15:02)

    jackalphonse [utilizator]

    la butoane.
    • +5 (5 voturi)    
      hehe (Joi, 10 iunie 2021, 18:53)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      Pai ce treaba are cu cine e la butoane, ai vostri sau ai altora? Treaba e cu aia de fura, fie ei la butoane sau nu.

      Scoate-ti manutele din portofelul meu, derbedeule!
  • -6 (8 voturi)    
    Nefertiti (Joi, 10 iunie 2021, 17:26)

    atc [utilizator]

    "Parchetul condus de Laura Codruţa Kovesi ar fi trebuit iniţial să-şi înceapă activitatea în 2020, dar întârzierile...".Hai ca nu-i mult un an, de pomana, pe banii neneacai ( adica ai contribuabililor UE). va fi, desigur, primul caz de coruptie investigat; cam ca la Dragnea: angajata sa nu faca nimic un an!
  • +3 (3 voturi)    
    LCK a mai fost in Bulgaria (Vineri, 11 iunie 2021, 9:11)

    ..13 [utilizator]

    cand era sefa la DNA - cam stie care sunt obiceiurile pe acolo.

    Mult succes LCK


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by