În timpul mandatului președintelui Donald Trump, Departamentul de Justiție al SUA a interceptat, în secret, desfășurătorul convorbirilor telefonice avute de patru reporteri New York Times, pe perioada a nu mai puțin de patru luni, în 2017, cu scopul de a afla care erau sursele jurnaliștilor, în cadrul unei anchete ce viza scurgeri de informații, a dezvăluit miercuri administrația Biden, citată de cotidianul american și Associated Press.

Trump imbarcandu-se la bordul Marine OneFoto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

Acest episod vine după o serie de dezvăluiri legate de faptul că fosta Administrație Trump a obținut datele privind comunicațiile reporterilor, fie că era vorba de telefoane sau email-uri, cei vizați fiind jurnaliștii de la cotidianul The Washington Post și un reporter CNN.

Dezvăluirile au fost făcute luna trecută de Departamentul de Justiție condus acum de democrați. Dean Baquet, directorul executiv al The Times, a condamnat acțiunile administrației Trump, afirmând că ele reprezintă o gravă încălcare a libertății presei.

“Interceptarea telefoanelor jurnaliștilor subminează profund libertatea presei”, se arată într-o declarație de presă. ”Acest lucru amenință să reducă la tăcere sursele pe care ne bazăm pentru a oferi publicului informații esențiale despre acțiunile guvernului”.

Luna trecută, când au fost făcute primele dezvăluiri, președintele Joe Biden a declarat că nu va permite astfel de practici în timpul mandatului său, calificându-le total eronate.

Scandalul FBI și Hillary Clinton

Potrivit Associated Press, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiție a precizat că departamentul i-a notificat miercuri pe cei patru reporteri în legătură cu interceptarea listei convorbirilor de anul trecut, precizând că, în același timp, s-a încercat obținerea datelor privind corespondența electronică, fără a viza însă și conținutul mail-urilor ”ca parte a unei anchete privind divulgarea neautorizată a unor informații clasificate”.

Jurnaliștii nu sunt vizați de anchetă, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Departamentul de Justiție nu a oferit detalii despre anchetă, dar, având în vedere perioada în cauză, New York Times scrie că ar fi vorba despre scurgerea de informații din aprilie 2017 când cei patru reporteri au relatat despre directorul FBI James B. Comey și modul în care acesta a gestionat acuzațiile politice din timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

Concret, articolul viza decizia ”neortodoxă„ a lui Comey de a anunța în iulie 2016 că FBI recomandă o anchetă privind scandalul mailurilor lui Hillary Clinton, acuzată că și-a folosit mailul personal pe vremea când era secretar de stat.