Președintele Biroului Evreiesc, Isaak Herzog, va fi cel de-al 11-lea președinte al Statului Israel, având în vedere că el a primit 87 de voturi în urma scrutinului secret al membrilor Knessetului (parlamentul israelian), relatează The Jerusalem Post, potrivit Rador.

Isaak HerzogFoto: Captura YouTube

Contracanditata lui Herzog, Miriam Peretz, o profesoară laureată a Premiului Israel, a primit 27 de voturi, iar trei membri ai Knessetului s-au abținut. Dacă ar fi fost aleasă, dna Peretz ar fi devenit prima femeie din Israel care ar fi ajuns în funcția de președinte.

A fost cea mai mare victorie în alegerile prezidențiale din întreaga istorie a Israelului. Herzog va prelua funcția de la Reuven Rivlin începând din data de 9 iulie, când mandatul acestuia va expira.

Herzog le-a mulțumit tuturor parlamentarilor care l-au votat, afirmând că, pentru el, este o onoare să se poată afla în slujba israelienilor. El a spus că dna Peretz este o eroină și totodată un model de inspirație.

“Voi fi președintele fiecăruia”, a spus Herzog, referindu-se atât la israelienii din spectrul politic, cât și la evreii din diaspora.

Aflându-se lângă Netanyahu, Herzog a spus că este gata să coopereze cu orice guvern și cu orice prim-ministru.

Premierul Benjamin Netanyahu și liderul partidului Yamina, Naftali Bennett, care încearcă să îl înlocuiască, l-au felicitat pe Herzog, iar dnei Peretz i-au urat tot binele.

Rivlin a discutat cu Herzog la telefon, dar a sunat-o și pe dna Peretz, ca să îi mulțumească.

“Domnule președinte, vă transmit cele mai calde urări”, a spus Rivlin. “Pot să vă spun că responsabilitatea rolului pe care îl veți deține nu se compară cu niciuna dintre funcțiile pe care le-ați deținut până acum. Sistemul democratic evreiesc stabilit de noi aici, pe pământul strămoșilor noștri, are un trup și un suflet. Dacă Knessetul este un loc al disputelor, așa cum de altfel am și văzut recent, reședința președintelui este un loc al opiniei, al parteneriatului și al puterii de stat”.

Rivlin a subliniat că titlul de “prim cetățean” al țării și datoria de a păstra însăși ființa Statului Israel reprezintă o mare responsabilitate, mai ales în actuala perioadă.

“Nu mă îndoiesc că vă veți achita la modul superlativ de această responsbilitate”, a spus Rivlin. “Sunt mândru să vă transmit peste o lună sceptrul acestei funcții”.

Prin victoria sa, Herzog devine primul președinte al cărui tată, Chaim Hertzog, a fost cel de-al șaselea președinte al Israelului.

Înaintea votării, atât Herzog, care, marți, a vizitat Zidul Plângerii ca să se roage pentru succesul său, cât și dna Peretz și-au continuat eforturile pentru a convinge cât mai mulți parlamentari să îi voteze.

Fiecare grup din Knesset le acordă parlamentarilor săi libertatea de a vota potrivit conștiinței lor și nu în funcție de disciplina de partid. Niciuna dintre facțiuni nu a susținut vreun candidat anume.

Acestea au fost primele alegeri prezidențiale în care niciunul dintre candidați nu era membru al Knessetului.

Michael Siegal, președintele Consiliului de Conducere al Biroului Evreiesc, a declarat că “credința neabătută a lui Herzog de a se afla în slujba poporului evreu și a Statului Israel reprezintă un moment de inspirație, iar noi, fără nicio îndoială, vom avea parte numai de lucruri bune în urma conducerii sale”.

Biroul Evreiesc (Jewish Agency) este o organizație sionistă înființată în 1929. Instituția a devenit organ guvernamental destinat imigrației evreilor în Israel. Herzog a fost președinte al acesteia începând din anul 2018.