„Joker” va avea un sequel. Deși a fost conceput inițial ca un film de sine stătător, se pare că regizorul și co-scenaristul Joker, Todd Phillips, a fost cooptat de Warner Bros pentru a scrie o continuare a filmului din 2019. Vestea a fost anunțată într-un mod destul de bizar ce ar fi putut foarte ușor să treacă pe sub radar într-un articol despre cei mai importanți 100 avocați de la Hollywood de către Warren Dern, unul dintre avocații lui Phillips.

Nerd AlertFoto: Hotnews

Perspectiva unui sequel a filmului a fost vehiculată de regizorul din Statele Unite încă din momentul lansării Joker în luna august a lui 2019. Acesta a declarat apoi câteva luni mai târziu, în decembrie mai exact, că, deși momentan nu există planuri pentru Joker 2, este convins că Warner Bros. îi acordă timp pentru a dezvolta o idee.

Un mare semn de întrebare cu privire la viitorul Joker ar fi revenirea lui Joaquin Phoenix în rolul principal. Actorul american a evitat în general de-a lungul carierei sale angajamentele pe termen lung față de o franciză însă într-un interviu acordat la scurt timp după lansarea filmului a declarat că este deschis față de ideea unei continuări, notează Screen Rant.

Joker i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal lui Joaquin Phoenix (FOTO: Captură de ecran / Warner Bros.)

Unul dintre proiectele „Star Wars” ale Disney+ a fost tras pe linie moartă.Star Wars: Rangers of the New Republic nu se mai află în dezvoltare activă la divizia de Streaming a gigantului cinematografic american, vestea fiind menționată fugitiv într-un articol Variety de sâmbăta trecută despre promovarea lui Dave Filoni în funcția de director creativ executiv al Lucasfilm și confirmată oficial pe site-ul Disney luni.

Serialul Rangers of the New Republic a fost unul dintre numeroasele proiecte Star Wars anunțate anul trecut de către Disney cu ocazia Zilei Investitorilor și deocamdată se pare că este singurul care nu va merge înainte, la majoritatea acestora începând deja filmările sau căutările pentru selectarea distribuției.

Suspendarea proiectului Rangers of the New Republic are cel mai probabil legătură cu decizia Disney de a o concedia și rupe legăturile cu actrița și fosta luptătoare MMA Gina Carano (Cara Dune în The Mandalorian) din cauza postărilor controversate ale acesteia de pe platformele social media. Carano urma să joace un rol central în serie, fiind făcută la modul propriu un ranger al Noii Republici în sezonul 2 al The Mandalorian, scrie Collider.

Personajul Cara Dune interpretat de Gina Carano a fost unul dintre favoritele fanilor The Mandalorian (FOTO: Captură video / Disney+)

„Dying Light 2” are o dată de lansare oficială. După ani de așteptare și întârzieri (pare greu de crezut că au trecut 6 ani de la lansarea primului titlu), Dying Light 2 a primit în sfârșit o dată de lansare, jocul urmând să fie scos la vânzare de către Warner Bros. Interactive pe data de 7 decembrie a acestui an.

Anunțul a fost făcut de către Techland, dezvoltatorul polonez al jocului, în cadrul livestreamului Dying 2 Know difuzat joi care a inclus interviuri cu programatorii și a dezvăluit numeroase detalii despre gameplay, inclusiv informații despre diferitele facțiuni prezente în joc și modul în care alegerile făcute vor influența povestea și evoluția sa, conform Twinfinite.

Cel mai lent cutremur înregistrat vreodată a durat peste 3 decenii. Cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore (NTU) au descoperit că un cutremur „cu mișcare lentă” care a durat 32 de ani - cel mai îndelungat înregistrat vreodată - a dus în cele din urmă la devastatorul cutremur din Sumatra din 1861.

Cutremurele lente, denumite și „evenimente de alunecare lentă”, se referă la un anumit tip de fenomen de eliberare prelungită a presiunii în care plăcile tectonice ale Pământului se freacă unele de celelalte fără a provoca vibrații ale solului sau distrugeri. Acestea implică de obicei deplasări cuprinse între câțiva centimetri într-un an până la câțiva centimetri pe zi.

Echipa NTU a făcut descoperirea surpriză în timp ce studia nivelurile istorice ale mării cu ajutorul unor corali antici numiți „micro-atoli” din zona insulei Simeulue din largul Sumatrei. Întrucât cresc atât în lateral cât și în sus, acești corali în formă de disc înregistrează în mod natural modificările nivelului mării prin modelele lor de creștere.

Cercetătorii NTU au constatat că din 1829 până la cutremurul din Sumatra din 1861, sud-estul insulei Simeulue se scufunda în mare mai rapid decât era normal. Acest eveniment de alunecare lentă cauzat de întâlnirea a două plăci tectonice a dus la acumularea unei presiuni care în cele din urmă a culminat cu cutremurul masiv cu magnitudinea de 8,5 pe scara Richter care la rândul său a declanșat un tsunami ce a provocat mii de victime și pagube enorme.

Descoperirea este cu atât mai remarcabilă întrucât oamenii de știință au crezut anterior că evenimentele de alunecare lentă durează doar câteva ore sau maxim luni dar cercetările NTU arată că de fapt ar putea continua timp de decenii fără să declanșeze un cutremur resimțit la suprafață sau tsunami-urile devastatoare văzute în sedimentele istorice, relatează EurekAlert!.

Sumatra a fost una dintre zonele puternic afectate și de tsunami-ul declanșat de cutremurul din Oceanul Indian din 2004 (FOTO: Lightrooom-US Navy / TopFoto / Profimedia Images)

Henry Cavill va fi „Nemuritorul”. Un remake al Highlander este în lucru la studioul Lionsgate cu Henry Cavill (The Witcher) în rolul principal și cu regizorul american Chad Stahelski (filmele John Wick) în spatele camerei. Știrea anunțată în exclusivitate de către Deadline a fost confirmată ulterior chiar de către Cavill care a relatat într-o postare pe Instagram că:

„Am fost fan al Highlander-ului de când eram băiat. De la filmele din anii '80, Queen (n.r. trupa lui Freddie Mercury a compus coloana sonoră) a adus glorie spectacolului TV cu un actor care semăna remarcabil cu unul dintre frații mei”.

Actorul britanic a scris de asemenea că el și echipa de producție lucrează pentru a face din acest film „o aventură pe care eu (și sperăm că voi toți) nu o voi uita niciodată”. Cavill a mai relatat că proiectul l-a făcut să se reconecteze cu propriile rădăcini scoțiene ca parte a cercetărilor și pregătirilor pentru rol, potrivit IGN.

Phobos și Deimos ar fi fragmente dintr-o lună marțiană mai mare, potrivit unui nou studiu. Cei doi sateliți naturali ai lui Marte au provenit din dezintegrarea unei luni mult mai mari între 1 și 2,7 miliarde de ani în urmă, conform unor noi simulări pe computer și a analizării datelor furnizate de misiunea InSight a NASA.

Forma de cartof a celor două luni care orbitează în jurul lui Marte în rotație sincronă și cu înclinații de numai 0,01 și 0,92 grade față de planul ecuatorial al planetei i-au făcut pe oamenii de știință să suspecteze că acestea ar fi de fapt asteroizi capturați în câmpul gravitațional al planetei roșii.

„Dar de aici au început problemele: ar fi de așteptat ca obiectele capturate să urmeze o orbită excentrică în jurul planetei și acea orbită ar fi înclinată la întâmplare; în contradicție cu această ipoteză, orbitele lunilor marțiene sunt aproape circulare și se mișcă în planului ecuatorial al lui Marte”, afirmă Amirhossein Bagheri, doctorand la Institutul de Geofizică din cadrul ETH Zürich.

Pentru a rezolva acest paradox, Bagheri și colegii au folosit simulări pe calculator și date seismice colectate de misiunea NASA InSight. „Ideea a fost de a urmări orbitele și modificările lor înapoi în trecut", explică dr. Amir Khan, cercetător la Institutul de Fizică al Universității din Zurich și la Institutul de Geofizică din cadrul ETH.

„Am descoperit că orbitele lui Phobos și Deimos păreau să se fi încrucișat în trecut. Asta înseamnă că lunile erau foarte probabil în același loc și, prin urmare, au aceeași origine”, relatează Khan. Cercetătorii au ajuns la concluzia că un corp mai mare se afla pe orbita lui Marte în trecut. Această lună veche a fost probabil lovită de un alt corp în urmă cu 1-2,7 miliarde de ani și s-a dezintegrat în urma impactului.

„Phobos și Deimos sunt rămășițele acelei luni pierdute”, afirmă Bagheri. Cercetătorii elvețieni și-au publicat rezultatele cercetării în revista Nature, relatează Sci-News.

Unii oameni de știință propun folosirea lunilor marțiene ca avanposturi pentru colonizarea planetei roșii (FOTO: NASA / JPL-Caltech / Malin Space Science Systems / Texas A&M University)

Paradox a anunțat o tonă de conținut nou pentru jocurile sale. A fost o săptămână plină de vești pentru fanii legendarului dezvoltator de jocuri suedez care a anunțat dezvoltarea de conținut nou pentru unele din cele mai populare titluri ale sale, printre care Crusader Kings 3, Hearts of Iron IV, Empire of Sin, Prison Architect și altele. Încerc să le rezum:

  • A fost anunțat un DCLC pentru Hearts of Iron IV numit No Step Back, o referință la faimosul Ordin nr. 227 al dictatorului sovietic Iosif Stalin care interzicea retragerea în fața trupelor germane. DLC-ul va fi legat în mod evident de Uniunea Sovietică și va include posibilitatea de a proiecta propriile tancuri;

  • Crusader Kings 3 va avea prima sa expansiune majoră numită Royal Court și un update major gratuit ce va fi lansat odată cu aceasta;

  • Prison Architect va primi o expansiune numită Second Chances care va introduce noi opțiuni legate în principal de reabilitarea deținuților, după cum sugerează și titlul;

  • Empire of Sin va avea la rândul său prima expansiune importantă, Make it Count, care va introduce un „boss” nou, Meyer „Contabilul” Lansky, noi gangsteri, misiuni și opțiuni. Jocul despre mafie va avea și o actualizare gratuită numită Precincts.

Poți citi mai multe despre acestea și vedea toate trailerele lansate pe Twinfinite, eu îl pun aici pe cel al Make it Count, care mi s-a părut cel mai mișto:

Filme, filme, filme... Poate ai remarcat că în rubrica de weekendul acesta am avut mai multe știri despre filme decât în mod obișnuit, asta fiindcă a fost o săptămână plină cu vești din domeniu. Chiar mi-a fost greu să le aleg pe cele mai interesante, așa că pe unele le prezint pe scurt:

  • Actorul american Timothée Chalamet a fost ales să îl interpreteze pe Willy Wonka în viitorul film prequel pentru Charlie and the Chocolate Factory care va prezenta o versiune mai tânără și originile faimosului ciocolatier, anunță Deadline;

  • Nicolas Cage, Ron Perlman și Ashley Greene au fost cooptați în distribuția The Retirement Plan, viitorul film de acțiune scris și regizat de Tim J. Brown, relatează Empire Online;

  • Actorul britanic Jeremy Irvine a tras lozul câștigător și va interpreta Lanterna Verde (Green Lantern) în viitorul serial HBO Max cu același nume care a început deja filmările în luna aprilie la Los Angeles, potrivit IGN;

  • Marvel Studios a dezvăluit primul trailer pentru Eternals, următorul său film din Universul Cinematografic Marvel în regia lui Chloé Zhao, câștigătoarea recentă a Premiului Oscar pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor pentru pelicula Nomadland, anunță Variety.

Eternals va fi lansat pe 5 noiembrie 2021

Ah, și tot la capitolul trailere, avem unul nou și pentru Jungle Cruise, viitorul film Disney care îl va avea pe Dwayne „The Rock” Johnson în rolul unui Indiana Jones pe steroizi și va fi lansat pe 30 iulie atât pe Disney+ cât și în cinematografe, potrivit HeyUGuys.

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: