Un ciclon se află în formare în Golful Bengal, în estul Indiei, au avertizat joi meteorologii indieni, după Tauktae, cea mai puternică furtună ciclonică din ultimele decenii care a lovit ţara şi care s-a soldat cu moartea a cel puţin 120 de persoane, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Inundatii in India cauzate de ciclonul TauktaeFoto: Indranil Mukherjee / AFP / Profimedia Images

Potrivit Departamentului de Meteorologie indian, zona depresiunii ar urma să se formeze până sâmbătă în largul coastei de est a Indiei.

Este "foarte probabil" ca sistemul să se intensifice treptat şi să se transforme într-o furtună ciclonică care ar putea ajunge în statele Bengalul de Vest şi Odisha, în jurul datei de 26 mai.

Ciclonul Tauktae a lovit luni statele de coastă din vestul Indiei, în momentul în care ţara este grav afectată de un al doilea val al epidemiei de coronavirus de la sfârşitul lunii martie.

Chiar înainte ca sistemul ciclonic să ajungă în statul Gujarat, rafale de vânt care au atins 185 km/h şi ploi torenţiale au provocat moartea a circa 20 de persoane în vestul şi sudul Indiei. În Gujarat, ciclonul a făcut cel puţin 53 de morţi, au declarat autorităţile miercuri seară.

Bilanţul morţilor ar putea creşte, potrivit presei locale, care raportează că aproape 80 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unor case şi ziduri.

Furtuna a afectat de asemenea instalaţii petroliere, lovite de valuri înalte de până la opt metri, scufundând nave de sprijin cu 700 de persoane la bord. Aproximativ 600 de persoane au fost salvate, însă 49 au murit şi 26 sunt încă date dispărute.

Navele şi elicopterele Marinei indiene continuă să caute supravieţuitori.