Rămășițele mumificate ale unui spărgător de locuințe au fost descoperite la 16 ani de la uciderea sa, proprietarul locuinței pe care a încercat să o jefuiască, un strângător compulsiv („hoarder”), folosind peste 70 de deodorante pentru a ascunde mirosul cadavrului, relatează AFP și ABC.

Shane Snellman a fost vazut ultima data in 2002Foto: abc.net.au

Conform anchetei medico-legale, Bruce Roberts, un locuitor din Sydney, l-a ucis pe Shane Snellman în timp ce acesta încerca să îi spargă locuinţa în 2002 şi a păstrat cadavrul în casă.

Bruce Roberts însuşi a murit în 2017 din cauze naturale.

Însă rămăşiţele victimei sale nu au fost descoperite decât un an mai târziu, în mijlocul unei grămezi de moloz, de agenţii de întreţinere însărcinaţi cu curăţarea casei.

Cadavrul era înconjurat de peste 70 de dezodorizante folosite pentru a ascunde mirosul.

Bruce Roberts a fost descris ca un strângător compulsiv extrem, care ieşea rar din casă, unde au fost descoperite cel puţin zece arme de foc.

În săptămânile de dinaintea morții lui Roberts vecinii au devenit îngrijorați cu privire la starea sa de sănătate după ce au observat că bărbatul nu și-a mai ridicat corespondența din fața casei.

Acestea au notificat autoritățile pe 21 iulie 2017 și serviciile de urgență au spart ușa locuinței acestuia, găsindu-l prăbușit deasupra unui calorifer electric.

Autoritățile au concluzionat că acesta a murit de cauze naturale însă trupul lui Snellman nu a fost găsit decât aproape un an mai târziu, pe 29 mai 2018 de către firma de curățătorie angajată să golească locuința.

Snellman fusese văzut ultima dată în 2002, la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare ca urmare a ispășirii unei pedepse pentru trafic de droguri.