Președintele american Joe Biden a apăsat pedala de accelerație când a fost întrebat despre conflictul militar dintre Israel și palestinieni. Aflat la volanul unei camionete electrice, în timpul unor teste auto, președintele Biden s-a oprit puțin în fața camerelor de luat vederi, prilej pentru jurnaliști să încerce să obțină o declarație pe criza din Orientul Mijlociu, un subiect fierbinte pe agenda internațională ce îi cam dă dureri de cap liderului de la Casa Albă care avea alte priorități.

Joe Biden la volan (captura de ecran)Foto: Hotnews

-”Afuristul ăsta e iute!”, spune președintele, aflat la volan și purtând ochelari de soare, lăsând geamul în jos pentru a putea dialoga cu reporterii.

-Domnule președinte, pot să vă pun repede o întrebare despre Israel, înainte de a porni motorul? Este important...

-Nu, nu poți. Decât dacă te pui în fața mașinii și o calc. Glumesc doar, adăugă el repede, întorcându-se spre cea care voia să îl întrebe despre Orientul Mijlociu.

Ok, sunteți gata? Întreabă el, înainte de a tura motorul, în timp ce reporterii se aud râzând în urma sa.

Înaintea acestui eveniment, potrivit BBC, imediat ce a sosit în Michigan cu Air Force One, Biden a avut o discuție cu parlamentarul american de origini palestiniene Rashida Tlaib, unul dintre cei mai vocali critici ai săi pe acest subiect.