Cauzele... // Cauzele sunt probabil multiple. Ma gandesc ca nici nu sunt locuri de munca suficiente. Desi te astepti de la cei mai tineri sa fie cei mai versati in domenile techologice, ei par, dimpotriva, a fi victimele sigure ale automatizarii, robotizarii si digitalizarii. Apoi nu stiu cat contribuie exact la problema si sistemul de invatamant, cat de actualizat, cat de aliniat este cu cerintele profesionale din societate. Probabil ca si lenea, dezinteresul sau respingerea modelului traditional (cel in care pleci de acasa, te intretii singur, iti creezi o familie etc.) sunt si ele printre cauze. Pentru foarte multi, cand vorbesc despre familia lor nu inteleg ca, dupa 18 ani, familia ta ar trebui sa fie sotul / sotia si eventual copii tai si nu mama, tata. Ei raman in familia existinsa desigur dar nu mai fac parte din nucleul ei. Egoismul (sa imi fie mie bine, de ce sa ma chinui intr-o casnicie, cu copii etc), respingerea maturizarii si acceptarii obligatiilor de adult pot juca si ele un rol. Si ar mai fi o cauza pe care am identificat-o de curand. Promovarea mediocritatii pe scara larga in societate. Pare a fi concurs intre cetateni care e mai prost, care studiaza mai putin, care isi bate capul foarte putin spre deloc. In orice ... scoala, profesie, cariera etc. La un moment dat, daca ai citit doua carti, iti dai seama ca deja nu prea te mai intelegi, nu mai ai aceleasi preocupari si orizonturi cu cei de langa tine si te intrebi daca nu era mai bine sa nu le fi citit. Ca sa nu faci nota discordanta si sa traiesti in armonie cu semenii tai.

Lenea-i mare doamna! // Din pacate fenomenul e raspandit peste tot si la noi si in multe alte tari si asta din cauza ca parintii nu-si pun odraslele la lucru de mici. Un copil crescut fara nici un fel de responsabilitate va deveni un adult fara nici un fel de responsabilitate si tot tu o sa trebuiasca sa tragi ca boul ca sa-l intretii. Cum naiba sa ai peste 30 de ani si sa stai tot cu parintii, sa nu lucrezi, sa nu te insori, sa n-ai nici o perspectiva, nici un plan pus la cale, nimic ? Ce fel de parinti inconstienti ai avut de te-au intretinut pana la varsta asta? Si o zic ca unul care sunt din aceeasi categorie de varsta si nu pot sa concep ca la varsta asta sa ma mai intretina parintii. Ok, ca te ajuta parintii sa realizezi un obiectiv, de acord. Si eu o sa-mi ajut copiii daca o sa pot, dar nu sa-i tin pe banii mei acasa pana la 34-35 de ani.

Total de acord // Ce mi se pare ciudat e numarul de minusuri luate. Din punctul meu de vedere un parinte ar trebui sa fie rusinat de un copil care sta cu el sau care este ajutorat de el dupa 30 de ani. Inseamna ca acel copil este pur si simplu un esec. Am plecat de acasa la 24 (am facut facultatea in orasul parintilor si deci am locuit cu ei vrand nevrand considerand nivelul social al familiei). Cu modestie pot sa zic ca am active in valoare de vreo 400 k euro si 2 apartamente (platite) in capitale europene de top. Cand vad chestia asta cu locuitul cu parintii (specifici mediteranienilor) si dupa ce am intalnit multi astfeld e italieni dolce vita (no stress, no worries) pot zice ca uneori norocul si-l face omul si singur.

cred ca // ai prea multe prejudecati. in modelul nord american independenta conteaza familia nu. la extrema cealalta, in asia membrii familiei locuiesc in aceeasi casa si au grija unii de altii. acolo familia e numarul 1. italia e undeva la mijloc. important este cum iti traiesti viata nu cati bani ai in buzunare. indiferent cat ai fi de bogat nu poti cumpara chiar orice.

Ba este // Ba poate ca este. Am un frate geaman care a locuit cu parintii in casa pana la peste 30. Si dupa aceea a stat la mila parintilor si chiar si familist a locuit la ai mei cu primul copil. Pe banii babacilor. Acum s-au mai "independalizat" dar asta pentru ca ai mei au reusit, in sfarsit sa isi calce pe inima si sa nu le mai dea mica agoniseala (el ar fi luat-o fara jena). In caz ca s-ar intampla cineva cu ai mei cam cine ar interveni cu ceea ce trebuie, banul, care s aplateasca medici, interventii, terapii? Cu cine au cunoscut parintii mei lumea, cu "imbuibatul de bani" sau cu "cersetoprul" din casa lor? Eu cred ca lucrurile sunt inter-dependente. Telul oricarui parinte ar trebui sa fie un copil independent de care sa fie mandru si pe care sa se poata baza la nevoie (financiar, emotional etc). Cine spune c auna o exclude pe cealalta?

ai dreptate // iti dau dreptate pentru ca sint intr-o situatie asemanatoare . Singura diferenta este ca eu nu spun la nimeni (si in special la familie ) valoarea activelor . Nu are rost sa te lauzi pentru ca atragi hotii , politicienii cu taxele si famila cu santajul emotional .Pe fata iti zimbesc si prin spate te invidiaza pina la ura .

vad comentarii, dar nu vad pertinenta! // Nu poti compara natiile si spune ca aia sunt lenesi sau ca nu au job sau ca .... In italia familia e foarte apropiata si asta e un motiv destul de bun. Sunt putine familii care dupa ce au crescut copii mari vand casa si se muta intr-un apartament mai mic, doar pentru ei doi. In Germania, multi stau in chirie si cand cresc copii se muta intr-un apartament sau intr-o casa pe masura lor/ in olanda in franta sau multe alte tari nordice se intampla la fel. In italia si am vazut ca si in romania multe familii locuiesc impreuna. Daca te duci prin sate vezi cum multi locuiesc in casa "baraneasca" alaturi de restu familiei. Sau ca si-au construit anexe. pentru ca pana la o varsta eu am avut grija de tine dupa care tu ai grija de mine. Nu e ca la Germani, olandezi unde cresti pana la 20 de ani si apoi pa. Eu am colegi care au stat in afara oraselor la 10-20 de km si dupa ce le-au crescut copii si au ajuns la facultate au vandut casele si s-au mutat la apartamente in oras sa fie mai aproape de magazine de restaurante, in mijlocul actiunii, sa isi traiasca viata... Da, este vorba de venituri, dar e si educatia si cultura care nu te imping sa pleci de acasa! La noi e tocmai invers stai in oras si mori de nervi si te muti in ultimii ani de viata la tara ca nu mai poti sa iti permiti viata de oras.

Nu e doar cultura, e si dolce vita // S-au obisnuit sa le faca mama mancare, sa nu plateasca chirie, sa fie "apropiati". Oare chiar sunt? Am cunoscut de aproape si italieni si olandezi si scandinavi. Adevaratul "care" l-am vazut mult mai bine la olandezi decat la italieni. Daca maine babacul nu mai are casa si bani ma indoiesc ca cocolositul mai sta prin preajma prea mult, crede-ma. In Olanda le pasa de lucrurile fundamentale, substantiale, grija se manifesta la un mod sincer si chiar daca pare rigid este mai sanatos/serios.