Cehia: Preşedintele Milos Zeman acuză Rusia de "prostie"

de DP     HotNews.ro
Luni, 17 mai 2021, 6:01 Actualitate | Internaţional


Milos Zeman
Foto: Agerpres
Preşedintele Milos Zeman a criticat decizia Rusiei de a înscrie Cehia pe o nouă listă a aşa-numitelor "state străine neprietenoase", transmit dpa și Agerpres.

"Partea rusă comite o prostie, deoarece este o greşeală să transformi foştii prieteni în duşmani", a declarat duminică şeful statului ceh în vârstă de 76 de ani pentru postul de radio Frekvence 1. Preşedintele Zeman a argumentat că, în cazul în care prietenia nu este posibilă, atunci ar trebui restabilite "cel puţin relaţii corecte".

Conform deciziei Moscovei, numărul personalului local pe care ambasada Cehiei îl poate angaja a fost redus la 19 cetăţeni ruşi.

Această decizie are consecinţe foarte concrete: începând din iunie, operaţiunile hoteliere şi ale restaurantului din cadrul Centrului Cultural Ceh din Moscova vor fi întrerupte.

Marele complex de clădiri din centrul oraşului a fost construit în 1986 şi serveşte ca bază pentru oamenii de afaceri şi exportatori, precum şi pentru activităţile de promovare a ţării.

Cehia a acuzat serviciile de informaţii ale Rusiei de explozia produsă la un depozit de muniţii din estul ţării în 2014. Moscova a negat aceste acuzaţii. Au urmat expulzări reciproce de diplomaţi.

Cehia şi Statele Unite sunt singurele ţări aflate pe noua listă a Rusiei cu "state străine neprietenoase".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3306 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Vai, săraca Rusie! (Luni, 17 mai 2021, 6:38)

    BEDE [utilizator]

    Este înconjurată numai de state neprietenoase!
    Ucraina este neprietenoasă. Și statele Baltice. Și Finlanda. Și Polonia. Și România. Și Japonia. Trebuie musai să aibă o armată cât mai puternico, că vezi-matale îi invadează din toate părțile!
    Liderii caută să cultive în popor ideea că sunt continuu amenințați pentru a justifica de ce ei sunt duri și de ce poporul o duce rău.
    • -1 (1 vot)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 17 mai 2021, 15:48)

      [anonim] i-a raspuns lui BEDE

      • +2 (2 voturi)    
        cand se va bloca proiectul Nord Stream 2 (Luni, 17 mai 2021, 18:47)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui

        o sa va plateasca piticul porno de la kremlin in natura!
    • +2 (2 voturi)    
      Permite-mi sa completez (Luni, 17 mai 2021, 18:28)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      saraci si prosti!Doar propaganda si manipulare de 2 lei fac...caci pentru restul trebuie minti luminate si tehnologie de care URSS-ul de azi bineinteles ca nu dispune!!!
  • +4 (6 voturi)    
    De parca n-ar sti cum functioneaza Rusia (Luni, 17 mai 2021, 6:49)

    Maspp [utilizator]

    in general si Putin in special. Tot era el un mare fan al lui Putin.
  • +3 (5 voturi)    
    Prostia este specifică Rusiei. (Luni, 17 mai 2021, 8:06)

    asavreau [utilizator]

    Și în 1968 când rușii au intrat cu tancurile în Cehoslovacia, tot din prostie au făcut-o. La Praga a fost un schimb de ștafetă, nu de orânduire socială. Noii veniți erau tot comuniști, numai că erau mai școliți, mai raționali și voiau democrație. Asta nu suportă Rusia democrația. Preferă dictatura proștilor.
  • -1 (5 voturi)    
    "PENTRU A PUTEM!" (Luni, 17 mai 2021, 8:15)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Nu este de loc vorba de prostie, ci este o demstratie de forta.

    "este o greşeală să transformi foştii prieteni în duşmani"

    Asat este valabil doar pentru tari mici: Cehia, Romania, Polonia.

    Federatia Mujica este nu mare, ci IMENSA, are o suprafata mai mare decat planeta Pluton.
    Acum dovedeste ca are destula forta bruta, are extrem de multa PUTERE, deci nu are nevoie de eficient, de rafinamen, de abordari sofisticate!

    Machiavelli nu a fost ciolavek, iar Imperiul lui Putin vrea sa arate ca este asa de puternic, incat nu are de loc nevoie de prieteni, se poate descurca cu multi dusmani!
    • 0 (4 voturi)    
      Deci tu crezi invers? (Luni, 17 mai 2021, 9:59)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

      Proști, dar mulți sunt vecinii Rusiei. Dacă privești bine, cum zici și tu, Rusia nu mai pare atât de mare și fioroasă comparativ cu toți vecinii cu care nu se are bine. Deci cine-i prostul care se ceartă cu toată lumea?
    • -1 (3 voturi)    
      SUA tara mica (Luni, 17 mai 2021, 10:05)

      idealogul [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

      "Asat este valabil doar pentru tari mici: Cehia, Romania, Polonia."
      Vezi ca pe lista tarilor neprietenoase sunt doar Cehia si SUA.
      Eu personal ca trol rus nu as trece SUA la tari mici.
      Acuma tu ca trol American daca consideri SUA o tara mica, avand in vedere ca are de 3 ori populatia Rusiei, nu te contrazic.
      Poate intelegi de ce SUA pierde teren in fata Rusiei si Chinei.
      • +2 (2 voturi)    
        Rusia e PA.PA! (Luni, 17 mai 2021, 18:45)

        florin4u [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

        SUnteti jmecheri la un singur lucru....la vodka proasta!
  • +2 (4 voturi)    
    pai (Luni, 17 mai 2021, 11:18)

    IonIonescuDeLaBrad [utilizator]

    Nu e acuza, e doar confirmare ca-s prosti cu diploma. In frunte cu piticul cracanat din Kremlin
  • +2 (2 voturi)    
    Rusia trebuieste izolata de lumea civilizata!!! (Luni, 17 mai 2021, 18:35)

    florin4u [utilizator]

    Nord Stream 2 e necesar a fi oprit.Avem simodalitati de a ne aproviziona..Platoul Marii Negre e o resursa imensa de petrol si gaz cu care am putea tine toata europa!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by