Prințul de Wales intenționează să ofere publicului mai mult acces la palatele regale atunci când va deveni rege, relatează presa britanică.

HotNews.roFoto: Hotnews

Palatul Buckingham, Clarence House, Castelul Windsor, reședințele de vacanță de la Sandringham și Balmoral ar urma să fie transformate din spații private în locuri publice, relatează The Guardian citând Sunday Times.

Moștenitorul tronului dorește ca oamenii să aibă mai mult acces la reședințele regale pe o perioadă mai lungă de timp, în condițiile în care și în prezent porțile palatelor sunt deschise publicului, în anumite condiții, fiind organizate tot felul de evenimente, de la expoziții la turul Palatului Buckingham la care participă mii de curioși anual.

Evenimentele au fost însă suspendate din cauza pandemiei.

Potrivit sursei citate, Charles ar discuta despre aceste planuri cu soția sa ducesa de Cornwall, dar și cu ducii de Cambridge și alți membri ai familiei regale.

Ziarul mai precizează că Charles ia în calcul accesul vizitatorilor la Palatul Buckingham și grădinile acestuia pe tot parcursul anului, chiar și atunci când el se va afla la locație în calitate de rege.