„Vizitatorii amenințătorului Castel Bran, care se prezintă drept inspirația pentru lăcașul lui Dracula, sunt împunși cu ace în loc de colți de vampir în cadrul unui drive de vaccinare”, scrie The Guardian.

Publicația britanică relatează că persoanele vaccinate aici primesc un certificat care le atestă „curajul și responsabilitatea”, promițându-li-se că vor fi bineveniți la castel „pentru următorii 100 de ani” precum și că li se oferă un tur gratuit al „camerei de tortură”.
„Cuibărit într-o vale încețoșată în Munții Carpați, Castelul Bran este asociat cu prințul român din secolul XV Vlad Țepeș deși acesta nu a locuit niciodată aici”, mai scrie The Guardian.
Jurnaliștii publicației britanice notează că este crezut că Bram Stoker, autorul „Dracula”, a fost inspirat de Țepeș și Castelul Bran ce este asociat cu romanul său din 1897 care a ajutat la crearea genului modern de ficțiune cu vampiri, „deși nu există dovezi că acesta (Stoker) știa despre castel”.
The Guardian amintește că autoritățile de la noi din țară au apel la centre de vaccinare de tip drive-thru și maratoane de 24 de ore în locații majore precum Biblioteca Națională din București pentru a inocula cât mai multe persoane posibil.
Citește și: