În regiunea Goa, din sud-vestul Indiei, una din două persoane testate pentru COVID-19 este pozitivă. Aceasta face ca zona, cunoscută pentru destinație turistică, să aibă cea mai mare rată de infectare din întreaga țară.

cozi la butelii cu oxigen in IndiaFoto: Captura

Vineri, 51,4% dintre testele efectuate au fost pozitive, a declarat un oficial statal în domeniul sănătății, citat de CNN, sugerând că este nevoie de un lockdown pentru a putea gestiona situația.

Se crede însă că rata de infectare este mult mai mare având în vedere populația netestată.

India continuă să-şi doboare propriile recorduri zilnice de contagieri cu noul coronavirus, înregistrând vineri 414.188 de cazuri şi aproape 4.000 de decese survenite în ultimele 24 de ore, în mijlocul unui al doilea val al pandemiei care a provocat colapsul sistemului sanitar şi o penurie de oxigen medical, relatează EFE.

Numărul total al contagierilor de la izbucnirea pandemiei în această ţară de 1,35 de miliarde de locuitori a ajuns la 21,4 milioane, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Sănătăţi, astfel încât India a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai afectate ţări de COVID-19, fiind devansată doar de Statele Unite (32,6 milioane de cazuri, potrivit Universităţii Johns Hopkins).

India a înregistrat într-o singură zi 3.915 de morţi de COVID-19, o cifră ceva mai mică decât recordul raportat joi, ridicând bilanţul total al deceselor la 234.083.