Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus joi că nu există niciun plan în acest stadiu de a doborî resturile unei mari rachete chinezești, care este așteptată să reintre în atmosferă în acest weekend, relatează Reuters.

Racheta Long March 5B care a lansat primul modul al statiei spatiale chinezeFoto: Ju Zhenhua / Xinhua News / Profimedia Images

Vorbind cu reporterii, Austin a spus că speranța este ca racheta să aterizeze în ocean.

Astfel, Austin răspunde la întrebarea la care purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spunea ieri că ”este prea devreme” pentru a spune dacă racheta va fi distrusă dacă sunt amenințate zone terestre.

Cu o zi înainte, Pentagonul a informat că urmăreşte racheta chineză care urmează să facă în acest weekend o intrare necontrolată în atmosferă, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată.

Este aproape întreg corpul rachetei, dacă am înţeles corect. Este aproape intact", a adăugat el, precizând că reintrarea în atmosferă este programată "în jurul zilei de sâmbătă".

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi într-o zonă locuită sau peste o navă.

Racheta Long March 5B a decolat pe 29 aprilie de la baza aerospațială Wenchang de pe insula Hainan din sudul Chinei. Noua rachetă Long March 5B a fost special concepută pentru a transporta echipamentele necesare construirii staţiei chinezeşti pe o orbită a Terrei.

Citește și: