Bulgaria va organiza alegeri anticipate pe 11 iulie, după ce a treia și ultima tentativă de formare a unui nou guvern a eșuat. Anunțul a fost făcut miercuri de președintele Rumen Radev, informează Reuters.

Alegeri BulgariaFoto: NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Profimedia

Parlamentul rezultat în urma alegerilor legislative din 4 aprilie s-a dovedit a fi unul fragmentat, incapabil să dea o majoritate care să susțină un nou cabinet.

Radev a declarat că o nouă comisie electorală ar urma să fie numită până la 11 mai, dată la care va anunța oficial dizolvarea legislativului, numirea unui guvern interimar și alegeri anticipate.

Partidul conservator al premierului Boiko Borisov, Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), a câștigat alegerile legislative de duminică cu 24,2%, dar a pierdut majoritatea parlamentară.

Pe locul al doilea s-a plasat o nouă mișcare populistă antisistem, condusă de o vedetă TV, iar partidele anticorupție au intrat și ele în Parlament, în timp ce actualii parteneri de guvernare ai premierului se aflau sub pragul electoral de 4%. Boiko Borisov a sugerat atunci crearea unui guvern de experţi transpartinic.

Pe 15 aprilie, premierul Boiko Borisov a demisionat de la conducerea guvernului său de coaliţie, aşa cum era de aşteptat, în urma alegerilor parlamentare din luna aprilie.