FMI avertizează în legătură cu un posibil război comercial fără un acord fiscal mondial

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 5 mai 2021, 11:49 Actualitate | Internaţional


Kristalina Georgieva
Foto: Olivier DOULIERY / AFP / Profimedia
Fondul Monetar Internaţional a avertizat marţi în legătură cu un posibil război comercial la nivel mondial dacă nu se ajunge la un acord fiscal cu reguli globale privind impozitul pe profitul marilor companii multinaţionale, relatează agenţiile EFE și Agerpres. Acesta a fost avertismentul directorului general al FMI, Kristalina Georgieva, într-un discurs virtual, în care a semnalat că este "urgent" să se încheie un pact multilateral, similar celui propus de preşedintele american, Joe Biden, în Statele Unite.

"Suntem deosebit de optimişti în legătură cu un acord global privind impozitul pe profitul companiilor în 2021.(...) Şi e nevoie urgent de acesta pentru a evita, în viitor, riscul de a cădea într-o spirală haotică a impozitelor sau un război comercial în care toţi vor avea de pierdut", a spus Georgieva.

În urmă cu câteva săptămâni, în timpul Reuniunii de primăvară a FMI şi Băncii Mondiale, Fondul a surprins prin solicitarea unui impozit "temporar" pe profiturile mai mari şi "bogăţie", destinat finanţării nevoilor generate de pandemie şi de criza pe care aceasta a provocat-o şi care a dus la creşterea generalizată a deficitului şi datoriei.

Planul lui Biden, pe care Georgieva l-a dat drept exemplu, prevede creşterea cotei de impozitare a companiilor mari din ţară de la 21% la 28% şi aplicarea unui impozit minim de 15% pe veniturile contabile, cele care se raportează investitorilor, nu cele raportate Trezoreriei SUA, printre alte măsuri.

Această strategie încearcă să pună capăt "traseului în coborâre" în materie de impozite corporative la nivel internaţional, conform secretarului Trezoreriei, Janet Yellen, şi să stabilească "sisteme fiscale stabile şi juste".

În acest sens, Yellen a prezentat această iniţiativă G20 (care grupează principalele economii avansate şi curs de dezvoltare) pentru a stabili o rată minimă globală corporativă de 21% şi a limita manevrele de evaziune prin intermediul paradisurilor fiscale.

Cu siguranţă, responsabilul Trezoreriei americane a fost marţi protagonistul actualităţii economice, după ce a semnalat că dobânda de referinţă, acum în jurul a 0%, probabil va trebui să crească în contextul recuperării economice din SUA şi pentru a evita o "supraîncălzire" a economiei, mai scrie EFE.

Doar la câteva ore după această afirmaţie şi după ce a generat incertitudini pe pieţe, Yellen a încercat să-şi clarifice vorbele şi a precizat că nu a prevăzut şi nici recomandat o măsură în acest sens, decizia aparţinând Rezervei Federale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1115 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by