Trump și-a lansat o nouă platformă de comunicare, cu sloganul ”Save America”

de R.P.     HotNews.ro
Miercuri, 5 mai 2021, 8:02 Actualitate | Internaţional


Discursul de ramas bun al lui Donald Trump
Foto: DVIDS
Donald Trump și-a lansat o nouă platformă de comunicare, cu sloganul ”Save America” (Salvați America), în condițiile în care fostul președinte american nu mai are acces la Twitter, Facebook și YouTube după violențele de la Capitoliu declanașate de suporterii săi în ianuarie, relatează BBC.

De atunci, fostul lider de la Casa Albă și-a transmis mesajele prin intermediul unor comunicate de presă care vor fi găzduite de noul website. După modelul rețelelor sociale, utilizatorii vor putea aprecia postările și le vor putea redistribui pe Twitter și Facebook, deși Trump a susținut că aceste platforme sunt ”plictisitoare”.





Lansarea vine cu o zi înainte ca reprezentanții Facebook să ia o decizie cu privire la interdicția impusă fostului președinte american. Practic, Facebook va decide dacă interdicția rămâne definitivă așa cum s-a întâmplat cu Twitter sau fostul lider va putea reveni la un moment dat pe rețeaua socială.

Consilierii fostului președinte anunțau din luna martie că Trump își va lansa propria platformă, însă acest proiect mai are de așteptat.

Noul website este conceput de Campaign Nucleus, o companie din domeniul digital creată de fostul manager de campanie al președintelui Brad Parscale. Câteva postări publicate deja reiau acuzațiile din ianuarie cu privire la așa-zisa fraudarea a alegerilor prezidențiale de anul trecut.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















6729 vizualizari

  • -6 (90 voturi)    
    Despre ce violente vorbiti? (Miercuri, 5 mai 2021, 8:39)

    idealogul [utilizator]

    "Violenta" celor cateva sute de votanti Trump care au intrat inarmati cu telefoanele mobile in Capitoliu la invitatia politiei si care au iesit o ora mai taziu cand au fost rugati sa plece?
    Sau va referiti la cele cateva zeci de membrii Antifa si BLM in echipament de lupte de strada care au provocat majoritatea distrugerilor si care au intrat in capitoliu prin geamurile pe care le-au spart?
    Sau va referiti la violenta politie care dupa ce i-a invitat pe oameni inauntru i-a impuscat inutil (vezi Asley Babit) sa i-a aruncat de la etaj?
    Sau la violenta verbala, hate speach-ul democratilor. Violenta verbala dusa la extrem (liste negre, amenintari cu moartea) impanata cu o multime de minciuni gogonate? Vezi cazul AOC care reuseste performanta sa spuna 3 minciuni in 2 cuvinte.
    Acum facebook poate sa imi inchida contul pe care nu il mai folosesc pe motiv ca spun adevarul.
    • -12 (64 voturi)    
      Vezi ssa nu iti ie ban la wizzair (Miercuri, 5 mai 2021, 8:58)

      ana520510 [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      O gramada care au fost la capitoliu atunci cu episodul cu Trump si-au luat embargou de la airbnb, facebook, teitter si restul site-urilor fascistoide - probabil trebuiau sa ingenuncheze si sa pupe picioarele negrilor dupa - si erau iertati :)
    • +10 (74 voturi)    
      trollii rusi nu au odihna! (Miercuri, 5 mai 2021, 9:00)

      ember [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      multumim pentru serviciile aduse lui Putin!
      • +10 (58 voturi)    
        Exact:)) (Miercuri, 5 mai 2021, 9:47)

        BIM15 [utilizator] i-a raspuns lui ember

        Cum apare un articol despre Rusia sau Trump se activeaza trolii rusi, ciudata asociere...sau nu:)
        • -11 (17 voturi)    
          Trolii ca trolii (Miercuri, 5 mai 2021, 12:31)

          Luk [utilizator] i-a raspuns lui BIM15

          Dar se activeaza tampitii si-i vad ca au mintile odihnite si chef sa para destepti. Vai de voi...
          • +4 (12 voturi)    
            Te-ai descris perfect:)) (Miercuri, 5 mai 2021, 13:10)

            BIM15 [utilizator] i-a raspuns lui Luk

            Trolii si-au facut treaba imediat cum s-a publicat articolul, inainte de ora 9...
      • -1 (51 voturi)    
        Raus (Miercuri, 5 mai 2021, 9:48)

        RobertM70 [utilizator] i-a raspuns lui ember

        Daca cineva spune ceva ce nu poti sa procesezi cu neuronul ala singuratic este clar trol rus. Faptul asta spune mai multe despre tine si capacitatea ta de gandi decat despre "troli". Pune si niste argumente pe viitor, nu e de-ajuns un atac la persoana ca sa ai credibilitate si sa nu pari si tu un trol din partea cealalta.
        • 0 (26 voturi)    
          Hehe (Miercuri, 5 mai 2021, 10:38)

          transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui RobertM70

          Hai, hai, nu pune la suflet.
          Doar nu prestati aici de o zi sau doua, stie deja lumea care si de-a cui sunteti, putlerica.
          • +2 (8 voturi)    
            Penibil (Miercuri, 5 mai 2021, 16:43)

            RobertM70 [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

            Cum am zis, mersi ca mi-ai si dovedit afirmatia. E atat de usor cu voi p(r)ost(an)acii.
      • 0 (2 voturi)    
        Mai schimba (Miercuri, 5 mai 2021, 20:14)

        wintershadow [utilizator] i-a raspuns lui ember

        placa aia, aveti si voi 2 idei fixe si ne-ati exasperat cu ele.
        Un pic de imaginatie daca se poate, poti fi spalat pe creier dar macar mai amuzant.
    • -4 (54 voturi)    
      Adevarul (Miercuri, 5 mai 2021, 9:28)

      FortApache [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Adevarul tau nu corespunde cu adevarul lor...s-a creat un alt soi de "adevar" in USA, se numeste "adevarul absolut" prezentat pe toate platformele media de casa (tv, facebook etc.).

      Cine nu accepta adevarul lor este cu Trump sau cel putin republican :)))

      Nu vezi ca si-au inscaunat marioneta adormita cu tancul pe strazi si zeci de mii de soldati tinuti timp de o luna dormind pe jos prin cladiri guvernamentale...toate acestea chipurile pentru apararea "adevarului absolul" (democratia)...asta in conditiile in care nu era nimeni sa protesteze pe strazi...circ.

      Apropos, AOC, Ilhan&co....nu numai ca mint de ingheata apele si instiga comunitatile la modul schizofrenic insa au si un grad de retard accentuat.
      • +8 (14 voturi)    
        adevar (Miercuri, 5 mai 2021, 12:04)

        Ovidiu P [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

        Adevarul este unul singur, nu exista doua adevaruri. Ce spui tu se numeste perceptie, sio poate fi manipulata.
        • +2 (8 voturi)    
          instant meme (Miercuri, 5 mai 2021, 13:18)

          eTati [utilizator] i-a raspuns lui Ovidiu P

          m-am logat doar ca sa-ti spun ca iti fur replica :)
        • -1 (3 voturi)    
          Facts Can't Exist Without Narrative (Miercuri, 5 mai 2021, 16:12)

          Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui Ovidiu P

          There is no neutral description of something. Even when you choose the facts that you describe you are already participating in meaning. When you string together a certain amount of facts and you do that with a telos, there are a million other facts going on at the same time even within your eyesight. When you string together certain facts you are already participating in storytelling, in meaning.
          • -1 (1 vot)    
            "What Is it Like to Be a Bat?" (Miercuri, 5 mai 2021, 17:32)

            ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

            Thomas Nagel.
    • +2 (22 voturi)    
      Hehe (Miercuri, 5 mai 2021, 10:36)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Ai uitat sa precizezi "Govorit moskwa!"
    • +7 (17 voturi)    
      Lumea merge inainte... (Miercuri, 5 mai 2021, 11:27)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      ...voi tot cu Trump si conspiratii ati ramas.

      Nu uitati totusi sa donati pentru el. Daca e ceva ce am apreciat la Trump, e cat de usor reuseste sa ia bani de la fraieri.
    • -6 (12 voturi)    
      analiza excelenta! (Miercuri, 5 mai 2021, 12:53)

      strungarul [utilizator] i-a raspuns lui idealogul

      Foarte bine spus, cei mai multi americani vor trebui sa recunoasca public ca au gresit votand cu Biden.
  • +7 (69 voturi)    
    Șoșoacă II (Miercuri, 5 mai 2021, 8:43)

    Dogul [utilizator]

    Ăsta e fix ca Șoșoacă. Și aia și-a făcut site/blog, după ce a fost blocată pe FB pentru prostiile debitate :))
    Nu mai poate că nu e președinte, dar se consideră în continuare președinte înșelat. Minte de om școlit pe dos.
  • +8 (60 voturi)    
    ce rusine...l-au dat afara de peste tot.... (Miercuri, 5 mai 2021, 8:53)

    persuasiv [utilizator]

    asta spune totul.Te cutremuri privindu-l si ascultandu-i ineptiile.
  • -2 (74 voturi)    
    cum functioneaza manipularea, lectie practica (Miercuri, 5 mai 2021, 9:02)

    Razvan_M [utilizator]

    "în condițiile în care fostul președinte american nu mai are acces la Twitter, Facebook și YouTube după violențele de la Capitoliu declanașate de suporterii săi în ianuarie". Clasic "bait and shift".

    Sa analizam: fostul presedinte, cenzurat inca pe cand era presedinte de catre Twitter, FB si Google (a se vedea scandalurile cu manipularile la cautare si altele) - a fost dat afara complet de pe aceste platforme "dupa violentele de la Capitoliu declansate de suporterii sai in ianuarie".
    Fara a spune efectiv care sunt violentele de la Capitoliu din ianuarie (Ashley Babbit a fost asasinata cu sange rece de un individ cu pistol al carui nume nu este nici acum cunoscut), iar politistul care a murit la cateva zile dupa 6 ianuarie a murit din cauze fara legatura cu protestele in mare parte pasnice, jurnalistul Hotnews leaga acele proteste cumva magic de Donald Trump ca justificare pentru cancel-are.

    Pe langa acestea, persoanele care au vizitat pasnic Capitoliul, la invitatia si cu concursul fortelor de ordine, cumva sunt incriminate pentru urmatoarele fapte reprobabile: s-au plimbat prin acea Casa a Poporului, au facut poze, s-au asezat pe scaune sau au sters mobilele de praf, au vorbit tare.

    Nu au fost (inca) incriminate persoanele imbracate in costume negre, mascate, care au spart geamuri si au atacat mobilele cu bate scoase din rucsac - aceia s-au declarat jurnalisti/observatori Antifa sau BLM. Nu a fost incriminat nici vestitul personaj cu coarne si la bustul gol, ce a fost zarit si la ceva mitinguri Antifa/BLM.

    Deci bait-ul este "violentele de la Capitoliu". Switch-ul este transferarea in mod magic a responsabilitatii pentru spargerea unor geamuri si lovirea unor piese de mobilier catre Donald Trump.

    Multumesc "jurnalistului" RP pentru aceasta lectie practica de manipulare jurnalistica. Desi este foarte posibil sa fie doar o traducere dupa un text in engleza, primit la norma de la stapani, ce trebuia sa fie publicat.
    • +2 (66 voturi)    
      hahahaha (Miercuri, 5 mai 2021, 9:19)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      1. tu debitezi si in viata de zi cu zi sau doar cand esti platit ?

      2. de ce aberezi atat de mult ? inteleg sa scrii pentru bani , dar nu mai scrie romane de idiotenii.. succint si la obiect.
      • +2 (44 voturi)    
        Tu chiar esti doctor? (Miercuri, 5 mai 2021, 9:40)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

        ... in ce anume?

        Parerea mea este ca unii oameni se cred mult mai destepti decat sunt cu adevarat si atunci cand isi ating limitele argumentatiei recurg la jigniri.

        Este suficient de scurt pentru nivelul tau de intelegere?
        • -1 (17 voturi)    
          Aboslut niciunul (Miercuri, 5 mai 2021, 12:34)

          Luk [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

          Absolut niciunul dintre astia care tipa despre "trolii rusi" nu are niciun argument de adus. Indiferent ce spui, e mereu aceeasi placa, aceleasi meme idioate memorate de pe FB.
          Oamenii astia sunt exact genul pe care si-l dorea Lenin: idioti utili pana la capat :))
          • +6 (14 voturi)    
            Ar fi chiar trist (Miercuri, 5 mai 2021, 13:08)

            BIM15 [utilizator] i-a raspuns lui Luk

            sa nu fi trol si sa debitezi atatea prostii per articol HN din convingere, fara sa te plateasca nimeni, adica idiot util:))
        • +5 (19 voturi)    
          tu chiar crezi ce spui? (Miercuri, 5 mai 2021, 13:03)

          justin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

          Eu inteleg ca incerci sa deformezi realitatea sa dea bine pentru mesajul tau dar faptele sunt altele

          Pe scurt cateva minciuni reformulate de tine sa dea bine:

          1. Manifestatia respectiva chiar a fost violenta. 5 oameni au murit. Multi au fost raniti.

          2. Manifestatia nu a fost o vizita. Manifestantii au distrus tot ce au "vizitat". Nu stiam ca ai voie sa intri pe unde vrei sa te asezi si sa "stergi praful" din orice birou al unei autoritati americane. Si da, sunt poze cu prietenii tai, selfie-uri cu tot felul de obiecte pe care au crezut ca le-au primit cadou in urma vizitei.

          3. Doamna care a fost "asasinata" incerca, impreuna cu alti prieteni de-ai tai, sa forteze intrarea intr-o incapere din care fugeau oficialii. Ea incerca sa intre pe un geam spart de ei.

          4. " la invitatia si cu concursul fortelor de ordine". Unde a fost lansata aceasta invitatie? As dori sa o vad si eu, sigur e un document ceva. Singura invitatie lansata a fost de Trump care ii chema sa ii salveze lui pierderea, cu orice pret. Peste 100 de oameni din fortele de ordine au fost raniti. Ca au existat cativa idioti spalati pe creier care au deschis usile protestatarilor in loc sa isi faca datoria e alta discutie. Si acum platesc si ei pentru ce au facut.

          5. Vestitul personaj este incriminat. El este conducatorul prietenilor tai. Inteleg ca acum lumea s-ar dezice de el, cum ca ar fi un blmist :D Funny shit!
          Citez: "After the storming of the Capitol, pro-Trump users on Facebook circulated rumors trying to disassociate Angeli as a Trump supporter and right wing, spreading false information that Angeli was instead associated with the anti-fascist Antifa movement or the Black Lives Matter (BLM) movement and had infiltrated the event as an agent provocateur. Those false reports frequently included a photo of Angeli at a BLM rally in Arizona, cropping out his "Q Sent Me" sign to obfuscate the fact that Angeli was counter-protesting rather than participating in the rally"
          • 0 (12 voturi)    
            Da, numai informatii adevarate (Miercuri, 5 mai 2021, 14:16)

            ac [utilizator] i-a raspuns lui justin

            Pun si eu o intrebare, cum identifici un pro-Trump cind te uiti la o masa de o suta de mii de oameni?
          • -1 (5 voturi)    
            scrii cam mult si fara dovezi (Joi, 6 mai 2021, 8:22)

            Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui justin

            Cand acuzi pe cineva de ceva trebuie sa aduci dovezi. Faptul ca scrii mult si fara rost, in 5 puncte, nu inseamna dovezi. Iar faptul ca esti atat de inversunat si scrii mai multe comentarii nu te face sa ai mai multa dreptate.
            • -1 (1 vot)    
              Bravo Razvane (Joi, 6 mai 2021, 11:10)

              justin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

              Cam ce dovezi astepti? Sa iti aduc o carte de identitate ceva? Ceea ce ti-am scris acolo sunt FAPTE. Majoritatea sunt documentate cu poze, filmulete, rapoarte oficiale.
              Oameni au murit, Capitoliul a fost devastat, doamna aia incerca sa forteze intrarea (e video cu ea in timp ce intra pe o usa sparta), politistii/fortele de ordine au fost raniti, unii sunt acuzati de a fi deschis usile pentru a lasa "protestatarii pasnici" sa intre iar nenea ala chiar e seful vostru.

              Punctele sunt extrase din mizeriile scrise de tine mai devreme. In "scurtul" tau text despre "manipulare", ai bagat cel putin aceste 5 minciuni. Le-am pus asa pe puncte in speranta ca ti-e mai usor sa intelegi.
              Dar stai, stiu, tu nu ai nevoie de dovezi. Tu stii deja totul. E exact asa cum ti-a spus ala pe YouTube.
              • 0 (2 voturi)    
                faptele sunt in imaginatia ta (Joi, 6 mai 2021, 11:52)

                Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui justin

                Pentru fiecare afirmatie trebuie sa dai referinte valide, catre surse de informare. Altfel sunt doar "afirmatii", "presupuneri", "opinii".

                Atunci cand acuzi pe cineva de ceva fapte ilegale, trebuie ca tu sa vii cu dovezi, nu trebuie sa vina victima acuzatiilor cu dovezi ca nu a facut ce zici tu ca ar fi facut. Este un principiu de drept, bazat pe logica.

                Ai referinte catre surse de informare, pe baza carora sa dezbatem daca acele surse sustin ce afirmi sau nu? Nu trebuie sa o iei ca pe ceva personal tu vs eu. Poate ca ai acces la ceva informatii pe care eu nu am reusit sa le gasesc, desi citesc relativ mult pe subiectul asta. Daca ai, pune aici si haide sa discutam civilizat, fara nervi.
                • +2 (2 voturi)    
                  dar tu? (Vineri, 7 mai 2021, 12:25)

                  justin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

                  cam ce "dovezi" ai adus tu? Principiul enuntat de tine este corect. Cine "acuza" trebuie sa aduca dovezi. Pentru moment, singurul acuzator esti tu.

                  1. Spui ca Babbitt a fost "asasinata" dar nu aduci nicio dovada in acest sens. In schimb eu vad videouri pe net cu impuscarea ei. Ea a fost impuscata, dupa cum ziceam, in timp ce forta intrarea printr-o usa sparta. Mie nu imi pare asta a fi un asasinat, dar cred ca nu ai proprietatea cuvintelor.

                  2. Spui ca protestele au fost pasnice desi toate reportajele din acea zi arata distrugerile provocate in cladire, oamenii fortand baricade, selfi-uri de prin birouri cu obiecte "rechizitionate". Unde sunt dovezile tale sa sustina invers? Chiar si tu vorbesti despre "spargerea unor geamuri si mobilier". Pai cum e mai pasnic, ai uitat ce ai scris mai sus? :)

                  3.Tu spui ca fortele de ordine au invitat protestatarii inauntru. Te-am rugat sa imi arati un document ceva, o invitatie, orice. Nimic.

                  4. Baiatul ala de-l slavesti, ala cu coarne si megafon, e prietenul vostru. Google e prietenul tau, iti gaseste tot istoricul lui documentat cu poze. Daca sustii altceva, trebuie sa prezinti dovezi. Si nu, nu sunt acceptate poze photoshopate cu el participand la un meeting BLM, cand pe pancarta lui scria despre cine l-a trimis :)

                  Mare e gradina...
        • +6 (12 voturi)    
          Si inca ceva (Miercuri, 5 mai 2021, 13:07)

          justin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

          Stau si ma intreb daca, atunci cand vei citi acel ultim pasaj din comentariul meu precedent, iti vei da seama cat de manipulat esti, cum isi bate joc de tine lumea, cum imprastii mai departe manipulari grobiane.

          Nu de alta dar cand fake-urile sunt extreme, chiar si cei mai idioti oameni isi dau seama ca sunt pacaliti. Si atunci poate li se deschid ochii si isi dau seama ca multe alte "fapte" sunt de fapt minciuni.

          Sau poate, cum zice nenea dinainte, esti platit sa faci asta. Go ahead, bait and switch! :)
      • +3 (43 voturi)    
        Te-a deranjat ? (Miercuri, 5 mai 2021, 9:43)

        Victtor [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

        Omul si-a exprimat opinia. Atat de mult te-a deranjat
        incat ai simtit nevoia de a-l jigni?
        • +1 (17 voturi)    
          opinia lui NU este bazată (Miercuri, 5 mai 2021, 12:20)

          zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

          pe fapte, ce Dzeu
      • +5 (41 voturi)    
        Trol (Miercuri, 5 mai 2021, 9:49)

        RobertM70 [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

        Combate-i argumentele taranusule in loc sa scrii intrebari retorice atacand persoana si nu ideile / faptele expuse, altfel esti si tu un biet trol platit.
    • +7 (45 voturi)    
      Felicitari pentru rabdarea (Miercuri, 5 mai 2021, 9:37)

      palatin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      de a scrie cu subiect si predicat explicatia care poate fi inteleasa de oricine, mai putin de cei spalati pe creier care nu sunt in stare sa vina cu argumente similare si se limiteaza (exact, cuvantul spune totul) la atac la persoana. Clasic sekuristik. Deviaza atentia de la subiect, prin crearea unui fals subiect.
      Si, da, HN obisnuieste sa copieze/traduca "la gramada" din oficioasele globaliste. Nu cred ca mai exosta cineva, in afara de Dani Rockhoff, care sa scrie articole in care analizeaza ce se petrece cu adevarat.
      • -1 (3 voturi)    
        este dificil, ca generez disonante (Vineri, 7 mai 2021, 10:56)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui palatin

        Atunci cand, prin vorbele noastre, contrazicem idei inradacinate profund in mintea cuiva, se genereaza disonante cognitive.

        Reactiile pot fi de 3 feluri:

        1. aprobare a noilor idei, ce contrazic cu argumente logice ideile vechi. Asta este o reactie rar intalnita.
        2. reactie socata si respingere violenta a noilor idei. Asta este cea mai intalnita reactie si se lasa cu jigniri sau alte reactii de violenta verbala (in lipsa apropierii fizice).
        3. reactie socata intr-o prima faza, dar care poate duce la schimbarea opiniei dupa o analiza mai atenta a faptelor dovedibile. Aceste persoane sunt principalul motiv pentru care trebuie sa continuam a scrie si explica argumentat.

        Mass media are o putere enorma de a conditiona opiniile publicului. Mai mult, publicul poate fi preconditionat sa gandeasca intr-un anumit fel inca de la gradinita. Exista o serie intreaga de strategii si tertipuri care ii ajuta pe propagandisti sa controleze opinia publica. Le vedem sau simtim zilnic pe pielea noastra. Edward Bernays, un nepot al lui Sigmund Freud, este printre cei care au pus bazele teoretice pentru ceea ce vedem in ziua de azi.
        http://www.historyisaweapon.org/defcon1/bernprop.html
        • 0 (0 voturi)    
          bun, ai o oarecare pregătire pshilogică (Sâmbătă, 8 mai 2021, 12:57)

          zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

          cu ce te ajută asta când e vorba de valoare de adevăr a unor afirmații ? Aia e obiectivă.
          În plus, resonanța cognitivă a lu pește prăjit îi afecteză preponderent pe votanții americani de dreapta, dacă e să ne gândim la ... alegerile furate
          • -1 (1 vot)    
            ca dovada (Duminică, 9 mai 2021, 17:31)

            Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

            Este atat de greu sa citesti niste afirmatii si apoi sa dezbati inteligent? Sau simti nevoia sa te enervezi si sa jignesti?
            • 0 (0 voturi)    
              nu există dezbatere (Duminică, 9 mai 2021, 18:39)

              zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

              asupra realității insurecției țăcăniților de dreapta care au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie.
              Poți dezbate cauzele, e altceva.
              De pildă, unul din țăcăniți a declarat în fața judecătorului ieri că de vină a fost Fox News și Trump, altul a declarat că-i urăște pe americanii care nu votează cu Trump, și amândoi au declarat că doar violența fizică poate salva națiunea.
              De aia au venit toți înarmați, de-asta s-au găsit explozibili în dubița respectivă, de-asta au fost plasați explozibili în birourile congresmenilor (republicani și democrați)

              Daaar... probabil că pentru d-alde tine până și întinderea Holocaustului este subiect de dezbatere.
              Dealtfel, supremația albilor a făcut... cu precădere lucruri frumoase de-a lungul timpului, adică nah, se mai poate salva ceva.
    • -2 (36 voturi)    
      Singura manipulare (Miercuri, 5 mai 2021, 10:00)

      BIM15 [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      a fost asmutirea gloatei pentru insurectia de la Capitoliu. Toata lumea stie asta, inclusiv voi care scrieti/ganditi invers pe bani...
      • -4 (18 voturi)    
        Bullshit (Miercuri, 5 mai 2021, 12:37)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui BIM15

        Vezi ce inseamna "insurectie", citeste si vezi daca asta a fost acolo. Justitia in US n-are nici macar un dosar pe rol referitoar la ceea ce analfabetii (de aici si de pe la ei) numesc "insurectie".
        Aia de acolo au motive sa sustina minciuna cu "insurectia", le convine sa lase sa para ca-s sub asediu si ca le-a fost viata amenintata, dar tu ce problema ai?
        • -1 (3 voturi)    
          Pence și familia sa (Joi, 6 mai 2021, 9:04)

          zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Luk

          au fost ascunși în buncărul clădirii și doar câteva secunde au făcut diferența între a da nas în nas cu manifestanții înarmați până-n dinți care-l căutau pentru a-i cere, în termeni FOARTE categorici, să refuze certificarea alegerilor prezidențiale.

          AOC și alte 2 congresmene s-au ascuns prin dulapurile unei alte congresmene republicane, în ideea că nu vor fi căutate acolo, și tot au dat cu ușile de perete urlând după ele.

          De alde Pelosi nu mai vorbesc, i-au intrat în birou, i-au furat un laptop, țigăneală totală

          În afara Capitoliului s-au găsit muniții serioase ascunse în duba unui țăcănit.

          La ora actuală TREI demenți sunt încă arestați de către FBI, dosarul Insurecției numără deja 400 de acuzați, acuzațiile merg până la trădare de țară și sunt vizați inclusiv congresmeni republicani.

          Analfabeți, ziceai ? Dap
          • +1 (3 voturi)    
            AOC (Vineri, 7 mai 2021, 9:54)

            Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

            Te referi la tanti care era in ALTA cladire? Daca asta e nivelul informarii tale, esti bine.

            Exceptand cativa, putini, "revolutionari" mai agresivi, restul s-ar incadra mai mult la turisti. Vezi ca ai poze pe net cand nu depaseau cordoanele de catifea pentru ghidaj turisti.

            Acum compara procentul persoanelor violente, si mai ales al distrugerilor, cu cel de la manifestatiile pasnice blm si antifa. Nu mai amintesc si de furturi, ca deja alea se incadreaza la "moare copilashii de foame".
            • 0 (0 voturi)    
              sursele mele de informare (Sâmbătă, 8 mai 2021, 10:35)

              zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

              în privința fugăririi congresmenilor americani de către demenții de dreapta sunt propriile declarații ale respectivilor congresmeni. Mai ales ale lui AOC. Suficient pentru mine. Deci, nu, nu era în nici o altă clădire.

              Nici un fel de proteste pașnice în clădirea Capitoliului, despre ele vorbim.

              Compararea unor infracțiuni de drept civil (distrugeri materiale) cu unele de drept penal (răsturnarea rezultatului alegerilor, amenințare, omor, tentatie de omor) ține de educația fiecăruia, nu neapărat juridică.
              Mai e și bunul simț.

              Mă doare la trașcheți despre copilașii morți de foame ale negrilor din SUA cam cât te dor pe tine cele câteva zeci de mii de copii români care se duc la culcare cu burta goală :) Dap, cred că ne putem opri aici
    • +3 (17 voturi)    
      Unii sunteti cu adevarat speciali (Miercuri, 5 mai 2021, 11:29)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Cum dracului sa zici ca aia a fost asasinata cu sange rece cand se indrepta catre niste forte de ordine inarmate dupa ce intrase ilegal pe o proprietate a statului.
      • -2 (12 voturi)    
        Fantastic (Miercuri, 5 mai 2021, 14:19)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui banel

        Mai priveste o data filmul si citeste marturiile. Deci eu ma plimb - in capitoliu sau nu - cu mina-n trenci si politistul ma impusca in cap. Pina si ultimul elev stie de proportional response. Daca eu te injur tu nu scoti un railgun sa ma impusti in cap, ci ma imobilizezi, chemi ajutoare, tii la distanta etc.
        • +1 (5 voturi)    
          NU se plimba cu mâinile în buzunar (Joi, 6 mai 2021, 9:09)

          zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui ac

          spărgea geamuri și forța intrarea într-o îmbulzeală a unei gloate de demenți. Dealtfel, femeia aia era nebună de legat, i-am văzut postările.
          Plus că, nuș cum să zic... un negru cu un taser în mână care fuge de poliție poate fi liniștit împușcat în spate, da nebuna aia devine victimă a brutalității poliției când îi înfruntă direct și e înarmată, cu arma vizibilă.
          Bine, dacă manifestanții ăia erau toți negri aveai acum măcel pe față, nu 6 morți.
    • +1 (23 voturi)    
      opiniile tale nu sunt bazate pe fapte (Miercuri, 5 mai 2021, 12:31)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      adică, mai pe românește, sunt false. Dealtfel, FBIul a trecut la incriminări, oficialii Republicani locali participanți la dezastru și-au dat demisiile, identificările țăcăniților continuă, zero provocatori Antifa sau mai știu eu cine, 6 morți, distrugeri de zeci de milioane de dolari, recunoașterile de către Pence și McCarthy la momentul respectiv a faptelor așa cum s-au petrecut.
      Eu, ca să fiu sincer, aștept și plângerile penale ale AOC și altora vizați de manifestanții violenți care i-au căutat pt.a le bate prin Capitoliu (s-au și ascuns prin dulapuri).
      Dealtfel, Trump este un inconștient care probabil nu și-a dat seama la timp de nivelul scăzut al susținătorilor săi și a continuat să provoace, ca într-un show de televiziune. Uite că au murit 6 oameni, alegerile au fost validate, viața merge înainte.

      Asta nu-l scutește de a rămâne ceea ce a fost mereu, un președinte fără proiecte, idei, planuri de acțiune, în afară de scăderi de taxe pt. bogăței și numiri de personaje conservatoare prin justiție. Atât, zero realizări în 4 ani. De refuzul asumării rolului conducător al statului federal în gestionarea pandemiei, nu mai vorbesc. Praf. Alți oameni care au murit, unii nenecesar. Deja banal.

      Spre deosebire de cei 4 ani ai lui Trump, primele 100 zile ale lui Biden sunt consistente (legislativ).
      • -2 (20 voturi)    
        Cine FBI-ul si AOC ?!! (Miercuri, 5 mai 2021, 13:38)

        Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        Hi, hi, Hi. Cand s-a dovedit ce politica partizana a avut FBI-ul atat in timpul alegerilor castigate de Trump cat si dupa, prin manipularea unor informatii false, referitoare la legatura din Trump si Putin. Cat despre AOC, doamna nu este decat o activista de extrema stanga, cu mari probleme de inteligenta.
  • -6 (46 voturi)    
    Trump e tot sluga lui Putin (Miercuri, 5 mai 2021, 10:06)

    emil bobu [utilizator]

    Nu s-a schimbat nimic, Trump tot la ordinele lui Putin lucreaza, probabil fiindca Trump e dator vandut Rusiei, fiindca bancile americane stiu ca e rau-platnic.
    • +2 (28 voturi)    
      Mai schimba de pe OTV si Nasul (Miercuri, 5 mai 2021, 10:59)

      ac [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      Incearca Glenn Beck, Shapiro, Mark Levine, Dave Rubin, chiar Dan Bongino. Mai sint si oameni cu creier care explica si subiect si predicat cum sta treaba de fapt, nu lozinci fabricate (fara talent) de tot soiul de leftisti.
      Dupa aia poti trece si pe Thomas Sowell. Explica simplu. De vreo treizeci de ani.
  • +1 (31 voturi)    
    penibil (Miercuri, 5 mai 2021, 10:27)

    kln2000 [utilizator]

    Ce penibil Donalde! Dupa ce ai vrut-o mareata, acuma vrei sa o salvezi? Pai ce facusi nene? Ai dat-o in bara? Explica
  • -6 (14 voturi)    
    USR copyrights (Miercuri, 5 mai 2021, 11:14)

    adi345 [utilizator]

    Ar trebui sa-i plateasca USR ului dreptul de folosinta a marcii adaptata in America
    • +2 (4 voturi)    
      Bravo, tovarase! (Miercuri, 5 mai 2021, 14:55)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui adi345

      Cu alte cuvinte, vrei sa fii platit de 2 ori pentru o postare.
      Pacat ca esti incoerent. Despre justificari, dovezi, ce sa mai zic? Esti praf.
  • +5 (39 voturi)    
    Oligarhia si regimul socialist se tem de Trump (Miercuri, 5 mai 2021, 11:14)

    animatron [utilizator]

    Regimul "socialist democratic" instalat in USA de oligarhia pro-globalizare si pazit cu mii de soldati si garduri de sarma ghimpata e din ce in ce mai nepopular.

    Pe site-ul "realclearpolitics" (neutru, cu articole dreapta/stanga din toata presa US) puteti vedea ca media aprobarii pt Biden este la 53%.

    Dar imediat ce va uitati la sondajele care fac media se observa o imensa diferenta ("aberatie statistica") intre cateva sondaje ale unor publicatii de stanga (The Hill, Politico) si sondajele institutelor independente (univ. Quinnipiac, Marist, Rasmussen).

    "Sondajele de casa" apar cu cifre de 60%, in timp ce profesionistii vin cu 47-51%.
    Asa se manipuleaza ordinar cu sondaje, asa s-a facut si la alegerile din noiembrie 202, sondajele presei slugarnice dadeau cate 15-17% avans pt Biden, realitatea a fost ca acesta a "castigat" cu saci de² "voturi in plic" la cate un 0,1% diferenta.

    Propaganda stangista a mintit grosolan cu privire la asa zis "complot" si "insurectie armata", nu exista nimic in acest sens, nici o acuzatie penala de acest tip pt nici un retinut din cei vreo 300 plimbati cu catuse pt a teroriza Opozitia republicana.

    S-a mintit cu nerusinare (preluat din pacat prosteste de presa romaneasca si cea din Europa) cu privire la un ofiter care ar fi fost "omorat" in bataie de manifestanti.
    Senilul de Biden i-a dat si onor prezidential, dar s-a dovedit ca omul murise de inima, seara, la spital, fara legatura cu manifestantii.

    Acum cateva zile, mass-media socialista a imprastiat un nou "fake news" despre avocatul Giuliani (fost primar al NY) care ar fi fost "avertizat" de FBI ca e manipulat de Rusia.

    FBI a dezmintit, dupa care NY Times, CNN si Washington Post (ziarul oligarhului Bezos) au trebuit sa retraga articolele defaimatoare de pe site-uri de teama proceselor.

    Dreapta din USA a fost prea ingaduitoare si naiva cu marxistii din media, universitati, ong-uri si PsD-ul american.

    Presedintele Trump va avea canale de comunicare direct cu populatia.
    • -3 (19 voturi)    
      ca să comunice ce ? (Miercuri, 5 mai 2021, 12:10)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Zi 3 programe/politici ale GOP de azi. Oricare. Ceva real, oricât de neimportant.

      Cât despre tentativele de rescriere a evenimentelor jenante din 6 ianuarie, știi bine că nu vă merge, inculpările curg rapid, pe măsura identificării adepților lui Trump. O parte dintre ei au și demisionat din funcțiile publice locale deținute, toți Republicani. Nici vorbă de provocatori Antifa/BLM sau alte ficțiuni de organizații, nu tati, băieții lui Trump au intrat în Capitoliu cu scopul împiedicării certificării victoriei lui Biden și l-au căutat cu lumânarea pe Pence, omul a trebuit, ditamai V.P. al USA să se ascundă ca un șobolan cu familie cu tot. Ca și AOC și alte gagici din zona Dems, au dat adepții lui Trump ușile de perete pe acolo s-o găjbuiască, s-a ascuns prin dulapuri. Au căutat s-o omoare și pe madam Pelosi.

      AU MURIT 6 OAMENI.

      Nu vă merge cu minciunile pe față, băieți, sorry, e pe... Youtube
      • 0 (18 voturi)    
        Sa comunice despre minciunile democratilor (Miercuri, 5 mai 2021, 13:42)

        Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        Plus CNN, Twitter, Facebook, Washington Post etc. Este atat de evident ca le este frica de Trump si reactioneaz ca niste bolsevici. Pentru ca asta si sunt.
      • 0 (12 voturi)    
        Si cine i-a omorit pe cei sase? (Miercuri, 5 mai 2021, 14:20)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        GOP-ul si rasistii? Pilnia si Stamate? Onoru focu si zgomotu? Mos Teaca la Capitoliu, nu altceva.
      • +3 (15 voturi)    
        "inculpările curg rapid, pe măsura ..." (Miercuri, 5 mai 2021, 14:48)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

        "... identificării adepților lui Trump"
        Nu va suparati, la ce penitenciar spuneati ca sinteti comandant?

        Iti dai seama ca marxistii se duc la vale in 2024 (daca nu 2022), nu? Singura "sansa" ar fi sa aduca vreo 20 de milioane de calici - de unde si calcatul in picioare a orice inseaman lege, ICE, border patrols etc. - doar doar o sa se vada cu cele 20 de milioane de vasluieni si teleormaneni din Central America care au sa isi depuna balosul vot pe el lider maximo, Joseph Biden. Sper sa nu moara americani inca si mai multi si sa nu faca praf banii pe 50 de ani.
    • 0 (16 voturi)    
      Ma miram ca nu te vad pe-aici (Miercuri, 5 mai 2021, 13:14)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Era si culmea sa nu apari si tu cu mesajele tale ce se vor a fi educate.

      Nu stiu cum sta oligarhia (cam cine is aia?) la capitolul teama de Trump.

      Ce pot sa iti spun e ca mai mare e teama de Trump la oamenii cu capul pe umeri, oamenii care mai au un pic de decenta si bun simt, cei care isi doresc sa vada in fruntea tarii lor, respectiv ca lider mondial, o persoana capabila, competenta si empatica, capabila sa uneasca, nu sa dezbine, capabila sa stranga in jurul lui oameni de calitate, nu yes-man, capabila sa isi stie limitele si sa lase expertii sa vorbeasca, nu un know-it-all.

      America a ajuns la un all time low cu acest Trump. Mai rau de atat poate fi doar un al doilea mandat.
      • -2 (10 voturi)    
        Cred ca n-ai auzit... (Miercuri, 5 mai 2021, 14:23)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui justin

        ... de Jimmy Carter. Si Obama, care - Thomas Sowell - "has displaced Carter from the position of worst president of USA".
        https://www.youtube.com/watch?v=0UpiNiaak18&t=0m50s
      • -1 (9 voturi)    
        Stiti cine mai lipseste de aici? (Miercuri, 5 mai 2021, 14:24)

        BIM15 [utilizator] i-a raspuns lui justin

        Popescul:) un alt rusofil convins care scrie mesaje lungi si aparent documentate, dar care se bat cap in cap...
        • 0 (0 voturi)    
          Nu Popescul... (Vineri, 7 mai 2021, 14:48)

          DanielB [utilizator] i-a raspuns lui BIM15

          ci Mazeta. Nu l-am mai vazut de mult (sau "i-am", ca pareau mai multi pe acelasi cont dupa limbaj)
  • -2 (16 voturi)    
    Pentru utilizatorul animatron ! (Miercuri, 5 mai 2021, 12:22)

    Cugetator [utilizator]

    Cand scrir despre acest subiect este documentat ,logic si credibil , asa ca nu mai am ce scrie suplimentar !
  • 0 (16 voturi)    
    mda (Miercuri, 5 mai 2021, 12:34)

    SoulSearcher [utilizator]

    suna mai bine vechiul slogan "FOR MOTHER RUSSIA" :DDD
  • +2 (12 voturi)    
    Cel mai penibil (Miercuri, 5 mai 2021, 12:55)

    yol [utilizator]

    om al planetei! Sa zici dupa 4 ani de mandat ca trebuie salvata tara.....:)))
  • 0 (4 voturi)    
    ...pe mine nu ma publicati?... (Miercuri, 5 mai 2021, 12:57)

    tacanel [utilizator]

    ...v-am trimis acum 1/2 ora un mesaj....
  • -2 (10 voturi)    
    aceste platforme sunt ”plictisitoare”. (Miercuri, 5 mai 2021, 13:15)

    Nimeninimic [utilizator]

    Hahahahaha! Sunt cam acri strugurii, nu? :)))) omul asta e o gluma proasta. Da nu-i bai, si la noi s-au votat multe glume proaste.
  • +2 (14 voturi)    
    ...moartea democratiei americane IS BACK... (Miercuri, 5 mai 2021, 14:02)

    tacanel [utilizator]

    ....al 45-lea presedinte va ramane in analele isoriei mondiale prin acest aforism, demn de conducatori autocrati:....DACA EU NU CASTIG ALEGERILE, INSEAMNA CA ELE AU FOST TRUCATE...C'est beau la démocratie trumpienne, n'est-pas?...(poate acum ma publicati, sau cine stie)....
    • -1 (5 voturi)    
      Mda (Miercuri, 5 mai 2021, 15:56)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui tacanel

      Mai stiu eu unul care "dacă eu nu câștig alegerile, e moartea democrației".
  • -2 (2 voturi)    
    e bun asa (Miercuri, 5 mai 2021, 14:34)

    catelu [utilizator]

    Uniunea Salvati America
  • +1 (15 voturi)    
    2 minutes hate (Miercuri, 5 mai 2021, 15:19)

    Razvan_M [utilizator]

    Orwell, un fost admirator al stalinismului, care cumva s-a trezit la realitate, a descris foarte bine lumea progresista de azi. Spalati pe creier de mici, multi concetateni au uitat ce inseamna sa fii un sclav pentru stapanii comunisti si, de teama unor oameni rai care vorbesc urat, sunt gata sa renunte la drepturile altora de a vorbi liber.

    Sa nu uitam strategiile stapanilor comunisti:

    According to Lenin and Stalin morality should be subordinated to the ideology of proletarian revolution. Denying the validity of religion-based morality they wrote: "what is useful to us is moral, what is harmful to us is immoral. Morality is a weapon in class struggle." Party and Komsomol members were drilled to accept that position, and to act accordingly.

    In zilele noastre, violentele Antifa si BLM, intinse pe luni de zile in sute de localitati americane, in Marea Britanie, Germania si alte tari, soldate cu oameni morti, raniti si cu cartiere intregi devastate, sunt considerate de stapanii globalisti ca fiind "mostly peaceful". In acest timp, un protest pasnic al cetatenilor americani contra a ceea ce ei au considerat frauda grosolana in alegeri este numit "insurectie" sau "violente".

    https://www.youtube.com/watch?v=j5Wtr8HMSnc
    • -3 (7 voturi)    
      Morality is a weapon in class struggle (Miercuri, 5 mai 2021, 23:54)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

      Nu stiu cum sa iti spun dar moralitatea si religia este adusa in permanenta in discutie de catre prietenii tai republicanii. Si nu ma refer la oamenii normali, ci cei mai spalati pe creier fundamentalisti.

      Acestia sunt singurii care folosesc moralitatea ca o arma cand spun ca numai ce zic ei e moral si bine.

      Asta ca sa nu mai vorbim de "moralitatea" pe care o faci sa fie asa cum iti place tie. Daca tu sustii ca atacul asupra Capitoliului a fost pasnic, atunci mi-e clar cam pe unde iti sunt reperele de moralitate.
      • +3 (5 voturi)    
        okay (Joi, 6 mai 2021, 8:18)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui justin

        In toate comentariile la acest articol, inclusiv al tau, nu este referita nicio dovada a unui atac republican violent asupra Capitoliului.

        Cat despre pasnic, o plimbare a unui grup de turisti intr-un obiectiv turistic poate fi la fel de violenta precum "atacul".

        Cand singurii morti au fost niste manifestanti pasnici, neinarmati, ce-si exercitau dreptul de a protesta si care au fost invitati de politie sa viziteze Capitoliul, tot esafodajul de minciuni se naruie. Convinge-ma cu argumente bazate pe dovezi de contrariu. Daca afirmi ca cineva a comis violente este una. Daca afirmi ca o intreaga manifestatie a fost "atac", asta presupune mai mult decat vorbe spuse de oameni care nu pot trece dincolo de titlurile unor articole.
  • -1 (9 voturi)    
    ...razvanel te-ai uitat la televiziunea sovietica? (Miercuri, 5 mai 2021, 18:45)

    tacanel [utilizator]

    ....cum poti sa afirmi ca a fost un protest pasnic asaltul "cetatenilor" americani asupra capitoliului?...cu steaguri inscriptionate cu numele lui trump, spray-uri, bate si chiar arme au fortat intrarea, rupand cordoanele de politisti care erau la datorie, pazind sediul congresului...ai vazut dezastrul pe care l-au facut in interior?...daca asta este un protest pasnic, atunci genunchiul politistului derek chauvin pe grumazul lui george floyd nu este o strangulare ci doar o mangaiere prieteneasca...iar idolul tau, l-am numit pe trump, are un pacat capital....NEAGA EVIDENTELE...(ce e alb, e negru si viceversa) functie numai de interesele sale...deci faptul ca o tine MAIA-GATU ca alegerile au fost furate (fara nici o dovada in justitie unde a pierdut toate actiunile judiciare si, in plus DOJ condus de sluga sa barr a negat existenta unor fraude) demonstreaza ca este un caz demn de aprofundat pentru psihiatri...
    • -1 (1 vot)    
      plimbare pasnica... (Vineri, 7 mai 2021, 14:53)

      DanielB [utilizator] i-a raspuns lui tacanel

      ...la fel ca omuletii verzi care au iesit la o plimbare pasnica, de cules de panselute, prin Crimeea. Si acolo au ramas.

      Asta nu se uita la televiziunea sovietica, ca stie subiectele dinainte. Problema este ca atunci cand esti platit in ruble per post si inflatia e mare, incepi sa uiti ce ai scris mai devreme si sa te incurci in sabloane.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by