Președintele SUA, Joe Biden, a declarat marți că speră să-l întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin în timpul vizitei sale în Europa din iunie, potrivit AFP.

Joe Biden in Biroul OvalFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

„Sper și cred în asta”, a spus Biden, când a fost întrebat despre o posibilă întâlnire. "Lucrăm la asta", a adăugat el, fără alte detalii.

Președintele american urmează să facă prima sa călătorie în străinătate la jumătatea lunii iunie, în Regatul Unit și apoi în Belgia, pentru summit-urile G7 și NATO și o întâlnire cu liderii Uniunii Europene.

La mijlocul lunii aprilie, el a propus o întâlnire cu Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor puternice dintre cele două puteri rivale.

Dacă Moscova și-a exprimat interesul pentru această ofertă, ea a fost afectată de sancțiuni și contra-sancțiuni schimbate de cele două țări.

La sfârșitul lunii aprilie, Kremlinul a asigurat totuși că „date concrete” sunt luate în considerare.

Relațiile dintre Moscova și Washington sunt la cel mai slab nivel și există multiple puncte de fricțiune: dezacorduri asupra Ucrainei, acuzații de spionaj, interferență electorală și atacuri cibernetice, tensiuni legate de soarta opozantului rus închis Alexei Navalnîi.