Guvernul venezuelean a anunţat sâmbătă o creştere a salariului minim de aproape 300%, dar această majorare nu este suficientă nici măcar pentru a cumpăra un kilogram de carne din cauza inflaţiei scăpate de sub control în ţara sud-americană, notează AFP, potrivit Agerpres.

Magazin din VenezuelaFoto: Agerpres/EPA

"Intră în vigoare o creştere a salariului minim, la 7 milioane de bolivari", adică 2,5 dolari, a declarat ministrul muncii, Eduardo Pinate, în faţa partizanilor guvernului socialist adunaţi cu ocazia zilei de 1 Mai.

Salariul minim lunar creşte astfel cu 288,8%. El este completat de un cupon alimentar de "3 milioane de bolivari', pentru un "venit minim de 10 milioane de bolivari", potrivit ministrului.

Dar această creştere nu le permite venezuelenilor să îşi recupereze puterea de cumpărare, în timp ce ţara este în criză, cu o economie în recesiune de opt ani şi patru ani consecutivi de hiperinflaţie, care a atins aproape 3.000% în 2020.

Cu noul salariu minim nu se poate cumpăra un kilogram de carne, care costă 3,75 dolari într-o economie din ce în ce mai dolarizată. Nu este suficient nici pentru a cumpăra o cutie cu treizeci de ouă sau un kilogram de brânză, care costă 11 milioane de bolivari.

"Aceasta nu este cea mai bună veste pentru o zi de 1 Mai", a reacţionat pentru AFP economistul César Aristimuno. "Cu siguranţă, va aduce o oarecare uşurare pentru mulţi venezueleni, dar, din păcate, ce vom vedea este o creştere a preţurilor", a adăugat el.

Guvernul lui Nicolas Maduro, lovit de sancţiuni internaţionale, în special din partea Washingtonului care a încercat să-l răstoarne de la putere după contestata sa realegere în 2018, a renunţat să anunţe festivist creşterile salariale cum făcea predecesorul său Hugo Chavez (1999-2013).