La Băile Termale Szechenyi din Budapesta s-au format cozi sâmbătă, în contextul în care, după aproape şase luni de lockdown, Ungaria a relaxat restricțiile, însă numai pentru cei care au carduri de imunitate, adică dovada că s-au vaccinat împotriva COVID, relatează Reuters.

Coronavirus UngariaFoto: Antonin Vincent / AFP / Profimedia Images

În faţa complexului de băi termale s-a format coadă, iar în momentul în care s-au deschis porţile s-au auzit urale din mulţime. Vizitatorii care au venit la băile termale au trecut printr-un control al temperaturii şi sunt obligaţi să poarte măşti atunci când nu sunt în piscine sau la saună.

“Ştiţi, unii oameni merg la biserică, alţii la bar, iar noi obişnuim să venim aici, acesta este stilul nostru de viaţă”, a spus Endre Huszar, unul dintre oamenii care au venit sâmbătă la băile termale, Endre Huszar.

Şi Grădina Zoologică din Budapesta s-a redeschis, cu o nouă atracţie pentru vizitatori - un elefant născut în urmă cu o săptămână.

Ungaria redeschide mai multe segmente ale sectorului de servicii, programul de vaccinare ajungând să depăşească 40 la sută din ţintă. Printre afacerile care se pot redeschide pentru cei cu dovada de vaccinare, după aproape şase luni de lockdown, se numără hotelurile, spa-urile, restaurantele (în interior), teatrele, cinematografele, sălile de fitness, sălile de sport, piscinele şi muzeele.

Potrivit AP, sunt eligibili pentru cardurile de imunitate cei care au primit cel puţin o doză de vaccin şi cei care s-au vindecat de Covid-19 .

Până în prezent, Ungaria a raportat peste 27.000 de decese legate de infecţia cu coronavirus. (Sursa: News.ro)