O busculadă de proporţii în timpul unui pelerinaj la care participau mii de evrei în nordul Israelului s-a soldat cu "zeci de morţi", conform datelor furnizate de serviciile de salvare în noaptea de joi spre vineri, transmit AFP și Agerpres. Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii - menţionase iniţial un bilanţ de cel puţin 20 de răniţi în stare critică, revenind apoi cu o nouă estimare în care informează despre "zeci de morţi" şi zeci de răniţi grav. În mijlocul nopţii, luminile intermitente ale zecilor de ambulanţe luminau întunericul în apropierea Muntelui Meron, scena tragediei.

Lag BaomerFoto: youtube.com

Echipele de salvare au menţionat iniţial prăbuşirea unor gradene ca fiind cauza rănirii unor participanţi la pelerinaj. Ulterior, au comunicat că a fost vorba despre o busculadă de proporţii .

Zeci de mii de persoane participau în noaptea de joi spre vineri la acest pelerinaj anual, cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

Pelerinajul, care are loc cu ocazia sărbătorii Lag Baomer, se desfăşoară la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc.

Lag Baomer este o sărbătoare plină de bucurie, ce marchează amintirea încheierii unei epidemii devastatoare în rândul elevilor unei şcoli talmudice din acea vreme.

Autorităţile au permis participarea a 10.000 de persoane în incinta mormântului. Potrivit organizatorilor însă, peste 650 de autobuze au fost închiriate în toată ţara, ceea ce înseamnă cel puţin 30.000 de persoane, în timp ce presa locală a raportat 100.000 de participanţi.

După miezul nopţii, apelurile de urgenţă s-au înmulţit şi au fost desfăşurate şase elicoptere pentru evacuarea răniţilor la spitalele din Safed şi Nahariya, două oraşe din nordul Israelului.

Mass-media israeliene au transmis rapid imagini şocante cu zeci de corpuri inerte, aliniate în pungi de plastic.

Blocaje rutiere imense pe drumurile ce duc spre nordul ţării au fost semnalate de poliţişti, care au detaşat 5.000 de agenţi pentru a asigura siguranţa acestui eveniment religios.

Magen David Adom a raportat mai devreme cazuri de persoane care au leşinat din cauza căldurii şi cazuri de persoane arse uşor de focurile de tabără care sunt aprinse, ritualic, cu acest prilej, în fiecare an.

O țară de 9,2 milioane de oameni care conduce cea mai intensă campanie de vaccinare din lume, Israelul a ieșit treptat din a treia carantină la începutul lunii februarie, după ce a luat măsuri stricte timp de aproape un an pentru a combate virusul, inclusiv interzicerea evenimentelor publice.

Obligația de a purta o mască în locuri publice a fost ridicată duminică.