Opozantul rus Alexei Navalnîi, aflat în închisoare pentru executarea unei sentințe de doi ani și 8 luni, și-a făcut joi prima apariție publică după anunțul privind ieșirea din greva foamei, informează Reuters.

Navalnii (Screenshot)Foto: Hotnews

Opozantul lui Vladimir Putin, în vârstă de 44 de ani, și-a făcut apariția cu ocazia unei audieri online în fața instanței în procesul care vizează apelul său la decizia de condamnare pentru defăimarea unui veteran de război.

După cele trei săptămâni de greva foamei, Navalnîi pare foarte slăbit, însă imaginile video sunt de o proastă calitate.

Navalnîi a anunțat săptămâna trecută că va ieși din greva foamei treptat, medicii avertizând că va avea nevoie de 24 de zile pentru a reveni la normal, iar această perioadă va fi dificilă. El a mai spus că a început să nu-și mai simtă brațele și picioarele, precizând că își menține cererea de a fi consultat de medicii în care are încredere.

Într-un lung mesaj postat vineri pe Instagram, Navalnîi le-a mulțumit rușilor care au ieșit în stradă cerând eliberarea lui. ”Inima mea este plină de iubire și recunoștință pentru voi, dar nu vreau ca nimeni să aibă de suferit fizic. Nu îmi retrag cererea de a fi consultat de un medic, în condițiile în care nu-mi mai simt brațele și picioarele și vreau să înțeleg despre ce este vorba și ce tratament trebuie să urmez. Încep să ies din greva foamei (...) Potrivit regulilor, este nevoie de 24 de zile pentru acest proces și se spune că poate fi o perioadă și mai grea, așa că urați-mi noroc. Încă o dată, acest mesaj este pentru voi, oameni buni din întreaga lume. Vă mulțumesc și nu vă voi dezamăgi!”, a scris el pe platforma socială.