Timp de 44 de ani iahtul regal Britannia a dus familia regală britanică în vizite și vacanțe din întreaga lume, relatează Insider.

Boris Johnson si regina Elisabeta a II-aFoto: Anwar Hussein Collection / Sipa Press / Profimedia Images

Construit în 1954, iahtul cu 5 punți a devenit cunoscut drept „palatul plutitor” al reginei și a avut un echipaj permanent de peste 240 de marinari și ofițeri.

Este cunoscut că regina Elisabeta a II-a a declarat că Britannia este singurul loc în care „se poate relaxa cu adevărat”.

Însă în pofida afecțiunii reginei pentru vapor, guvernul laburist condus de premierul Tony Blair a decis să îl dezafecteze, motivând decizia prin costurile ridicate cu întreținerea acestuia.

La momentul respectiv întreținerea Britannia costa aproximativ 11 milioane de lire sterline anual, potrivit Reuters.

Regina Elisabeta a vărsat o rară lacrimă în public la ceremonia de dezafectare. Însă se pare că aceasta făcuse lobby pe lângă guvernul de la Londra pentru un nou vas cu cel puțin doi ani în urmă, potrivit The Times.

Pe 5 mai 1995, adjunctul secretarului privat al reginei a trimis o scrisoare biroului prim-ministrului conservator John Major, în care afirma că acesteia „i-ar plăcea foarte mult” un iaht nou dar că nu vrea să își facă publică dorința pentru a evita titluri de presă care să sune a „Regina pretinde un iaht nou”.

Scrisoarea este acum disponibilă în Arhiva Națională a Regatului Unit.

Câțiva ani mai târziu prințul Philip și-a exprimat regretul cu privire la decizia guvernului de a scoate din uz Britannia.

„Ar fi trebuit scoase turbinele cu aburi și montate motoare diesel”, a declarat acesta într-un interviu acordat cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, potrivit The Scotsman. „Ar fi putut să continue timp de încă 50 de ani”, a adăugat acesta.

Se pare însă că acum premierul Boris Johnson vrea ca Marea Britanie să construiască un nou iaht care să fie denumit după prințul Philip pentru a ajuta promovarea Marii Britanii „în întreaga lume”, potrivit The Times.

Ministerul apărării elaborează deja planuri și costul estimativ al construirii navei este de 200 de milioane de lire sterline, potrivit aceleiași surse.

Dar se pare că Johnson nu s-a consultat și cu Palatul Buckingham cu privire la planuri și, în pofida interesului exprimat anterior de regină pentru un nou iaht, s-ar putea ca de data aceasta să nu fie prea mulțumită.

„Mi se spune că prim-ministrul nu a întrebat-o pe regină dacă i-ar plăcea un nou iaht - ea știe prea bine cum ar arăta - și nici nu a întrebat despre folosirea numelui prințului Philip”, a scris luni pe Twitter Sam Coates, director editorial adjunct al Sky News.

„Se pare că palatul este foarte nemulțumit de sugestia din aceste documente”, a adăugat acesta.

Citește și: