Strategie anti-Covid inedită: Un stat american va oferi obligațiuni tinerilor care se vaccinează împotriva coronavirusului

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 27 aprilie 2021, 17:27 Actualitate | Internaţional


Dolari
Foto: Dreamstime.com
Virginia de Vest, un stat federal american, va oferi rezidenţilor săi cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani obligaţiuni în valoare de 100 de dolari pentru a îi motiva să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19, relatează BBC și Agerpres.

„Copiii din zilele noastre probabil că nu îşi dau seama cât de importanţi sunt în oprirea acestei pandemii”, a declarat guvernatorul local Jim Justice, luni.

Virginia de Vest se află printre statele federale americane cu cele mai mari rate de vaccinare, dar campania sa de imunizare a încetinit în ultimele săptămâni. Există îngrijorări legate în special de faptul că rezidenţii tineri ar putea fi mai reticenţi în privinţa vaccinării.

Prin acordarea acestui stimulent de stat, persoanele din grupa de vârstă menţionată care acceptă să se vaccineze vor putea să încaseze suma de 100 de dolari, plus dobânda aferentă, la o dată ulterioară. De asemenea, stimulentul va fi oferit oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani care s-a vaccinat deja împotriva COVID-19.

West Virginia ocupă locul al 16-lea în clasamentul statelor federale americane cu cele mai mari rate de infectare cu noul coronavirus pe cap de locuitor, potrivit cotidianului The New York Times.

Aproximativ 52% dintre cei 1,5 milioane de rezidenţi eligibili au fost deja inoculaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, a declarat guvernatorul Jim Justice, care a avertizat totuşi că aproximativ 40% din populaţia acestui stat american ar putea să ezite în privinţa vaccinării.

Plăţile vor fi finanţate printr-un fond de ajutorare împotriva coronavirusului în valoare de 1,9 trilioane de dolari, cunoscut sub numele de CARES, care a fost aprobat prin lege în Statele Unite, luna trecută.

Studiile au arătat că tinerii adulţi sunt mai predispuşi să aibă ezitări în privinţa vaccinurilor anti-COVID-19 decât părinţii şi bunicii lor.

Aproximativ 25% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani spun că doresc „să aştepte şi să vadă” ce se întâmplă înainte de a se vaccina, în timp ce în rândul populaţiei de peste 65 de ani acest procent este de doar 7%, potrivit unui sondaj realizat în luna martie de Kaiser Family Foundation.

Fiecare persoană de peste 16 ani din Statele Unite este de acum eligibilă pentru a fi vaccinată.

Citește și:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















851 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    auch (Marţi, 27 aprilie 2021, 17:48)

    Ce.site [utilizator]

    100 de dolari să-mi pun corpul la bătaie? Mi-e milă de oamenii care cred că atât valorează sănătatea lor.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by