Fostul preşedinte peruan Martin Vizcarra a anunţat că a fost depistat pozitiv la coronavirus, la şase luni după ce s-a vaccinat anti-COVD-19 anul trecut înainte de lansarea oficială a programului de imunizare, ceea ce a declanşat un scandal politic, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpers.

HotNews.roFoto: Hotnews

'În ciuda precauţiilor luate pentru a evita să aducem virusul în casă, soţia mea şi cu mine suntem pozitivi la COVID-19', a scris duminică Vizcarra pe Twitter. 'Familia mea este în izolare. Să nu lăsăm garda jos', a adăugat el.

Anunţul survine la finalul unei săptămâni în care Congresul (parlamentul ţării) i-a interzis fostului preşedinte să mai deţină funcţii publice pentru faptul că a fost vaccinat în octombrie, cu vaccinul chinezesc de la Sinopharm, în afara programului oficial de imunizare. Vizcarra nu va putea, prin urmare, să ocupe locul de deputat pe care l-a câştigat recent.

Martin Vizcarra, în vârstă de 58 de ani, este implicat în scandalul 'Vacunagate', declanşat după ce în februarie a ieşit la iveală că un grup de 470 de persoane au fost vaccinate în secret împotriva COVID-19 înainte de lansarea oficială a campaniei de imunizare. Acest scandal, care a agitat ţara timp de câteva zile, a condus la demisia ministrului sănătăţii, Pilar Mazzetti, şi a şefei diplomaţiei peruane, Elizabeth Astete.

Martin Vizcarra dezminte că ar fi fost vaccinat peste rând, afirmând că, împreună cu soţia sa şi fratele său, au fost voluntari într-un studiu clinic înainte de debutul campaniei de imunizare.

Fostul preşedinte rămâne vizat de o anchetă legată de acuzaţii de corupţie din perioada în care era guvernator al regiunii Moquegua, între 2011 şi 2014, acuzaţii pe care le consideră nefondate.