Cântăreaţa germană Christa Ludwig, considerată una dintre cele mai mari voci din a doua jumătate a secolului XX, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 93 de ani, relatează AFP și agenţia de ştiri austriacă APA, potrivit Agerpres.

Christa Ludwig în 1968Foto: Votava / Imagno / Profimedia

Sub bagheta unor dirijori de prestigiu, precum Klemperer, Karajan, Böhm şi Bernstein, mezzosoprana a cântat pe cele mai importante scene ale lumii timp de aproape jumătate de secol, între 1946 şi 1994, anul în care s-a retras din activitate.

Cântăreaţă remarcabilă de lieduri de Schubert sau Brahms, Christa Ludwig a fost una dintre puţinele artiste capabile să interpreteze cu brio repertoriul lui Mozart sau al lui Wagner.

Artista, care locuia în suburbiile Vienei, s-a născut la Berlin la 16 martie 1928 într-o familie de muzicieni - tatăl ei era tenor şi a condus opera de la Aachen, iar mama era de asemenea mezzosoprană.

''Pentru mine, a cânta a fost la fel de natural ca a învăţa să merg'', a mărturisit ea.

Cântăreaţa de operă a fost decorată în 2010 cu Legiunea de Onoare în Franţa pentru întreaga sa carieră lirică.

După concerte de lied, tânăra brunetă cu chipul rotund a intrat la Opera din Viena în 1955, unde şi-a început cariera cu interpretarea personajului Cherubino din ''Nunta lui Figaro'' de Mozart, sub bagheta lui Karl Böhm.

Christa Ludwig triumfă apoi, mai ales pe scenele celebrelor La Scala din Milano, Royal Opera House din Londra, dar şi Metropolitan Opera din New York.

Timp de 50 de ani, ea se ''gândeşte doar la corzile vocale, zi şi noapte'' şi urmează zilnic o disciplină ''similară cu cea a cosmonauţilor'' pentru a-şi păstra timbrul - fără tutun sau alcool şi chiar fără a merge la cinematograf, ''pentru că ar trebui să fug imediat ce vecinul meu tuşeşte'', după cum a explicat artista.

În 1970, după 13 ani de căsătorie, a divorţat de bas-baritonul austriac Walter Berry, cu care a avut un copil. Ea s-a recăsătorit în 1972 cu actorul şi regizorul francez Paul-Emile Deiber (decedat în 2011).