Francisc a subliniat acest lucru într-un mesaj video trimis cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, avertizând că, în fața celor două „catastrofe globale” reprezentate de Covid și climă, „a sosit timpul să acționăm, suntem la limită”, potrivit Rai News.

O invitație adresată în special „tuturor liderilor lumii” pentru „a spune mereu adevărul oamenilor, astfel încât persoanele să știe cum să se protejeze de distrugerea planetei, cum să protejeze planeta de distrugerea pe care foarte des suntem chiar noi, cei care o provocăm".
„Surori şi fraţi, în această comemorare a Zilei Pământului, este bine să ne amintim mereu că lucrurile pe care ni le spunem de mult timp nu trebuie să cadă în uitare”, spune Jorge Mario Bergoglio în mesajul video. „De ceva timp devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că natura merită protejată și pentru simplul fapt că interacțiunile umane cu biodiversitatea lui Dumnezeu trebuie să aibă loc cu cea mai mare atenție și respect: având grijă de biodiversitate, având grijă de natură. Am învățat mult mai multe în această pandemie. Această pandemie ne-a arătat şi ce se întâmplă atunci când lumea se oprește, când face o pauză, chiar dacă pentru câteva luni. Și ne-a arătat impactul pe care aceasta îl are asupra naturii și asupra schimbărilor climatice, cu o forță, într-un mod trist pozitiv. Cu alte cuvinte, doare, iar acest lucru ne arată că natura are nevoie de viața noastră pe această planetă. Ne implică pe toți, deși în multe forme diferite și neechivoce; și astfel ne învață și mai multe despre ceea ce trebuie să facem pentru a crea o planetă dreaptă, echitabilă, sigură pentru mediul înconjurător".
"Sintetizând, continuă Papa Francisc, pandemia Covid ne-a învățat această interdependență, această împărtășire a planetei. Și ambele dezastre globale, Covid și clima, ne arată că nu mai avem timp să așteptăm. Că timpul ne presează și că, așa cum ne-a învățat COVID-19, da, avem mijloacele necesare pentru a face față provocării. Avem mijloacele. Este timpul să acționăm, suntem la limită. Aș dori să repet o veche zicală spaniolă: Dumnezeu iartă întotdeauna, noi oamenii iertăm din când în când, însă natura nu iartă. Și atunci când apare acest proces de distrugere a naturii este foarte dificil să îl oprim. Dar mai avem timp. Și vom fi mai rezistenți dacă vom lucra împreună şi nu singuri. Adversitatea pe care o trăim cu pandemia și pe care o simțim deja în schimbările climatice trebuie să ne stimuleze, trebuie să ne împingă spre inovație, spre invenție, să căutăm noi căi. Dintr-o criză nu ieșim la fel cum eram înainte, ieșim mai buni, sau mai răi. Aceasta este provocarea și dacă nu ieșim mai buni, ne îndreptăm spre o cale de autodistrugere”, a spus Papa.
„Fie ca voi toți - și mă alătur vouă - să ne unim într-un apel către toți liderii lumii, cerându-le să acționeze cu curaj, să opereze cu dreptate și să spună mereu adevărul oamenilor, astfel încât persoanele să știe cum să se protejeze de distrugerea planetei, cum să protejeze planeta de distrugerea pe care foarte des suntem chiar noi, cei care o provocăm. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, vă mulțumesc pentru intențiile voastre bune, vă mulțumesc pentru a că v-aţi reunit. Urări de bine tuturor”, a încheiat acesta.