Germanii vor putea beneficia în scurt timp de dreptul legal la o conexiune de internet rapidă, în condiţiile în care ritmul lent al digitalizării în unele părţi ale ţării se profilează ca una dintre temele de campanie în perspectiva alegerilor legislative din septembrie, relatează dpa și Agerpres.

Internetul de mâineFoto: Kevin Ku, Fotis Fotopoulos, Arif Riyanto / Unsplash

Parlamentul de la Berlin a aprobat joi un proiect de lege care le acordă cetăţenilor dreptul de a solicita conexiuni de internet mai bune de la jumătatea anului viitor.

Proiectul, care mai trebuie aprobat de Bundesrat, organismul legislativ care reprezintă cele 16 landuri federale ale Germaniei, prevede stabilirea de specificaţii minime, care încă nu au fost calculate, pentru descărcarea şi încărcarea de materiale online, precum şi pentru timpul de răspuns.

În ce priveşte descărcările, se discută de un etalon de 30 de megabiţi pe secundă, dar probabil nivelul minim legal, obligatoriu, va fi sub 20 de megabiţi, urmând să crească pe parcursul câtorva ani.

Legea în acest sens este deosebit de importantă pentru cei care trăiesc în unele zone rurale şi la periferiile oraşelor, unde prezenţa reţelelor de internet este deocamdată deficitară.

Citește și: