Activitatea americanilor pe social media este monitorizată de o agenție guvernamentală la care puțini s-ar fi așteptat, relatează Insider.

USPSFoto: Flickr

Divizia de siguranță a Serviciului Poștal al Statelor Unite (USPS) derulează un program secret care monitorizează postările americanilor de pe platformele social media pentru conținut „incendiar” și apoi transmite postările în cauză altor agenții guvernamentale, potrivit Yahoo News care a dezvăluit inițial informația.

Efortul de supraveghere demarat de Serviciul de Inspecție al poștei americane este cunoscut drept Programul de Operațiuni Secrete privind Internetul sau iCop.

Nicio informații privind programul nu fusese făcută publică înainte de reportajul publicat de Yahoo News miercuri.

Jurnaliștii YN au obținut o notă internă din 16 martie marcată drept „sensibilă” care afirmă că analiștii din cadrul Serviciului de Inspecție al poștei au monitorizat „activități semnificative în legătură cu proteste planificate să aibă loc atât la nivel internațional cât și pe plan domestic la 20 martie 2021”.

Documentul guvernamental pare să facă referire la demonstrațiile planificate în întreaga lume ca parte a Mitingului Mondial pentru Libertate și Democrație organizat de mai multe grupuri de la protestatari anti-restricții la adepți ai teoriilor conspirației privind tehnologia 5G.

Documentul de două pagini a inclus și capturi de ecran ale unor postări de pe Facebook, Parler și Telegram, printre acestea numărându-se și materiale despre care oficialii poștei afirmau că „sugerează că posibile violențe ar putea avea loc”.

Analiștii iCop vor continua să monitorizeze postări ale unor conturi de social media „pentru orice potențiale amenințări rezultate în urma protestelor planificate” și „vor prezenta actualizări pe măsură ce este cazul”, potrivit documentului.

Serviciul de Inspecție al USPS a declarat într-un comunicat remis Insider că acesta revizuiește ocazional informații disponibile public cu scopul de a „evalua posibile amenințări la adresa siguraței și securității” angajaților și operațiunilor poștei.