Marea Britanie pune India pe lista roșie și permite intrarea în țară doar a rezidenților

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 19 aprilie 2021, 19:57 Actualitate | Internaţional


Londra
Foto: Pere Sanz | Dreamstime.com
Guvernul britanic a interzis intrarea în Regatul Unit a persoanelor care vin din India din cauza unei agravări a pandemiei în această ţară, fiind permis doar accesul rezidenţilor britanici, care vor trebui să plătească pentru carantină la hotel, relatează AFP.

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a precizat în Camera Comunelor că 103 cazuri de infectare cu tulpina indiană au fost identificate în Regatul Unit, ''dintre care marea majoritate au legături cu călătorii internaţionale şi au fost detectate prin testele noastre la frontieră''.

El a explicat că probele au fost analizate pentru a vedea dacă această nouă tulpină are ''caracteristici îngrijorătoare'', cum ar fi rezistenţa la vaccin.

''După ce am studiat datele, şi ca măsură de precauţie, am luat decizia dificilă, dar vitală, de a plasa India pe lista roşie'', începând de vineri dimineaţă, a declarat ministrul britanic. Această decizie obligă orice rezident britanic şi irlandez care intră în ţară să respecte o carantină de zece zile într-un hotel pe propria cheltuială.

Din cauza situaţiei din India, premierul Boris Johnson a anulat o călătorie planificată pentru sfârşitul lunii aprilie în această ţară, fiind prima sa vizită bilaterală majoră de la venirea la putere, au anunţat luni serviciile sale. (Agerpres)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1429 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by