Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea de Cairo, în Egipt, potrivit serviciilor locale de intervenţie.

Tren deraiat in EgiptFoto: Captura video

Accidentul feroviar a avut loc în zona Banha (Qalyubia), la periferia nordică a oraşului Cairo. Opt vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat. Trenul se deplasa pe ruta Cairo-Mansoura, relatează Mediafax citând agenția de presă Associated Press.

Cel puţin 97 de persoane au fost rănite în accident, a comunicat Ministerul egiptean al Sănătăţii.

Presa locală scrie că accidentul s-ar fi soldat şi cu decese.

Săptămâna trecută, 15 persoane au fost rănite după deraierea unui tren în provincia egipteană Sharqia.

Pe 25 martie, 18 persoane au murit, iar alte aproximativ 200 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în provincia egipteană Sohag.