Președintele american Joe Biden a declarat joi că a sosit momentul detensionării, după ce a impus noi sancțiuni Rusiei, spunând că există încă loc pentru ca cele două țări să lucreze împreună. Biden l-a îndemnat astfel pe omologul său rus Vladimir Putin să se abțină de la orice acțiune militară împotriva Ucrainei, relatează Reuters și AFP.

Joe BidenFoto: Shawn Thew / INSTAR Images / Profimedia

"Am fost clar cu președintele Putin că am fi putut merge mai departe, dar am ales să nu fac acest lucru", a spus Biden presei, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin. „Am ales să fiu echilibrat”.

După ce a anunțat sancțiuni financiare și expulzarea a zece diplomați ruși, Biden și-a reiterat oferta de a organiza un summit cu președintele rus „în această vară în Europa” pentru „lansarea unui dialog strategic privind stabilitatea”, în special în materie de dezarmare și securitate.

Preşedintele Joseph Biden a emis o ordonanţă executivă care conferă atribuţii suplimentare pentru a demonstra determinarea Administraţiei SUA de a riposta şi de a contracara toate activităţile negative ale Rusiei”, a comunicat Casa Albă.

Washingtonul afirmă că sancţiunile sunt o reacţie la ingerinţele electorale ruse şi la atacurile cibernetice. Guvernul american a anunţat că atribuie Serviciului rus de Informaţii Externe atacurile cibernetice SolarWinds, care au vizat instituţii guvernamentale americane.