Japonia: Premierul Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă

de DP     HotNews.ro
Joi, 15 aprilie 2021, 5:53 Actualitate | Internaţional


Yoshihide Suga
Foto: POOL / Zuma Press / Profimedia
Prim-ministrul japonez Yoshihide Suga urmează să plece joi spre Statele Unite pentru discuţii cu preşedintele Joe Biden, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi a tensiunilor cu China, transmit dpa și Agerpres.

Premierul Suga are programată vineri o întrevedere cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă, devenind astfel primul lider străin care se întâlneşte personal cu noul preşedinte american. Şeful executivului japonez a declarat miercuri că doreşte ca discuţiile cu preşedintele SUA să fie "productive".

Cei doi lideri vor să arate legăturile puternice ale alianţei Japonia-SUA, precum şi angajamentul lor faţă de regiunea indo-pacifică, potrivit părţii nipone.

Pe agenda întâlnirii dintre Suga şi Biden ar urma să figureze schimbările climatice, pandemia de COVID-19, problemele legate de China şi Coreea de Nord şi cooperarea pentru o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă, a anunţat executivul de la Tokio.

Japonia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o nouă lege care permite pazei de coastă chineze să folosească arme împotriva navelor străine.

Nave ale pazei de coastă chineze au fost observate în apropierea unui grup de insule nelocuite din Marea Chinei de Est în fiecare zi, în ultimele două luni.

Arhipelagul Senkaku, administrat de Japonia, este revendicat de China şi Taiwan. Insulele sale sunt cunoscute în China sub numele de Diaoyu, iar în Taiwan ca Tiaoyutai.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















389 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by