Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat miercuri că renunță la conducerea următorului guvern după o victorie restrânsă pentru partidul său conservator la alegerile legislative de la începutul lunii aprilie, potrivit AFP.

Boiko BorisovFoto: consilium.europa.eu

"Nu voi candida pentru poziția de prim-ministru", a spus el într-un videoclip postat pe contul său de Facebook.

El și-a explicat decizia prin dorința sa „de a nu împărți națiunea”, considerând în același timp că „nu era nimeni mai competent” decât el pentru acest post.

"Voi trimite numele unui alt prim-ministru, cu o orientare clară pro-europeană și pro-NATO", a spus Borissov.

Ulterior, el a indicat că l-a ales pe Daniel Mitov, 43 de ani, fost ministru de externe din 2014 până în 2017.

La putere din 2009 aproape fără întrerupere, Boiko Borisov, în vârstă de 61 de ani, a trebuit să se confrunte cu un val major de demonstrații vara trecută împotriva corupției care afectează țara și presupusei sale legături cu oligarhia.

La acea vreme, el a refuzat să demisioneze în așteptarea alegerilor.

Partidul său Gerb a câștigat alegerile de anul acesta cu 26,2% din voturi și a obținut doar 75 de locuri din cele 240 într-o Adunare foarte fragmentată unde niciun partid nu dorește să guverneze alături de ei.

Noua formațiune populistă antisistem ”Există un Astfel de Popor” (ITN) condusă de vedeta TV și cântărețul Slavi Trifonov s-a plasat pe locul al doilea cu 19%, urmată de socialiști cu 14,9%.

Partidul anticorupție Bulgaria Democrată și Alianța de centru-stânga ”Sculați-vă! Jos Mafia!” care au stat la baza masivelor proteste anticorupție cerând demisia lui Borisov au obținut 11% și, respectiv, 5,1% .

Partidul etnicilor turci Mișcarea pentru drepturi și libertăți a obținut 8,7% din voturi, în timp ce naționaliștii de la VMRO, actualul partener de coaliție al conservatorilor premierului, au câștigat doar 3,6%, aflându-se deocamdată sub pragul electoral de 4%.