Pagina de Facebook a localităţii franceze Bitche (nord-est), suspendată la sfârşitul lunii martie înainte de a fi reactivată marţi, a trecut pe sub furcile caudine ale algoritmilor pretenţioşi ai gigantului digital, care au confundat numele aşezării cu o insultă în limba engleză, relatează AFP și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Facebook a cenzurat pagina noastră 'Ville de Bitche' ('Oraşul Bitche'). La 19 martie, Facebook ne-a adus la cunoştinţă (că) aceasta nu mai era publică pe motiv că 'încălca normele aplicabile paginilor de Facebook' '', a declarat primarul oraşului Bitche, Benoît Kieffer, citat într-un comunicat.

Oraşul a făcut sesizare, iar pagina a fost reactivată marţi, la trei săptămâni după suspendare, notează AFP care citează un răspuns primit de la reprezentanţa Facebook din Franţa, care recunoaşte o ''analiză incorectă din partea sistemelor noastre'', care cenzurează automat insultele din conturi, în cazul de faţă cuvântul în limba engleză ''bitch'' (''căţea'', ''curvă'').

Valérie Degouy, responsabilă în cadrul departamentului de comunicare al localităţii, a declarat pentru media locale că prin aceeaşi întâmplare au trecut în urmă cu câţiva ani paginile de Facebook ale terenului de golf din Bitche sau ale cetăţii, care au fost ulterior reactivate.

Edilul a adresat o invitaţie CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, de a vizita Bitche pentru a ''descoperi frumosul nostru oraş fortificat'' şi ''de a onora (...) memoria compatrioţilor săi americani care, sub steagul Diviziei 100 Infanterie'', au eliberat Bitche de sub ocupaţia germană, în primăvara anului 1945.

''Liberatori care s-au autointitulat, cu mândrie şi ironie, 'Sons of Bitche' ('fii de Bitche')'', adăugat Kieffer.