Prinţul Harry, omagiu adus prințului Philip: „Pentru mine, el a fost bunicul meu - un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 12 aprilie 2021, 19:52 Actualitate | Internaţional


Printul Philip si printul Harry
Foto: TONY CLARK / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Prinţul Harry i-a adus un omagiu bunicului său pe linie paternă, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, despre care a spus că a fost „un om al datoriei, de onoare şi cu un pronunţat simţ al umorului”, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns în Marea Britanie venind din California - pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, a salutat în persoana bunicului său „o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil”.

„Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce”, a adăugat prinţul Harry.

„Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”, a mai spus el.

„Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: "Haideţi, terminaţi odată cu asta!"”.

„Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a adăugat prinţul Harry.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















36711 vizualizari

  • -1 (9 voturi)    
    m-am emotionant sincer, (Luni, 12 aprilie 2021, 20:02)

    chisu [utilizator]

    mai ca imi vine sa vars o lacrima, dar mi-e frica sa nu cada in paharul de bere de langa friptura de berbec consort decorat. Asa ca zic: sa-l odihneasca Dumnezeu si, cei vii sa mai lase prostiile astea de doi bani. De ce trebuia facute publice gandurile familie? Pentru show? Probabil ca da. Mortul a fost parte si el - si noi - dintr-un show. The show must go on, zicea un „suspus” britanic intr-o melodie.
  • +7 (7 voturi)    
    Omul care deranjeaza (Luni, 12 aprilie 2021, 22:58)

    Observatory [utilizator]

    cititorul , a fost un erou care a luptat in al 2 le-a război mondial .
    A condus in lupta doua nave militare și cu victorii importante .
    Dar a deranjat niște “losers” ascultând manele ( românești sau străine )
    • -1 (1 vot)    
      corectie (Marţi, 13 aprilie 2021, 13:27)

      Pacala se intoarce [utilizator] i-a raspuns lui Observatory

      nu cred ca a deranjat pe nimeni. Mai degraba s-au deranjat ei singuri ;)
  • 0 (0 voturi)    
    hm (Marţi, 13 aprilie 2021, 14:27)

    vax-albina [utilizator]

    un omagiu sau o înjurătură?
    Doar atât a putut? Penibil.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by