Premierul irlandez atrage atenția asupra unei spirale a violenței care amenință pacea în Irlanda de Nord, pe fondul efectelor Brexit

de R.P.     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 18:14 Actualitate | Internaţional


Irlanda de Nord
Foto: Google Maps
Premierul irlandez, Micheal Martin, a avertizat sâmbătă împotriva unei "spirale" care ameninţă pacea în provincia britanică Irlanda de Nord, după aproape zece zile de violenţe într-un climat de tensiuni exacerbate de Brexit, transmite AFP citată de Agerpres. De mai multe zile, provincia britanică a fost zguduită de violenţe fără precedent în ultimii ani, în special în zone loialiste cu o majoritate protestantă, unde consecinţele părăsirii Uniunii Europene au alimentat un sentiment de trădare şi amărăciune.

Sâmbătă se împlinesc 23 de ani de la încheierea Acordului din Vinerea Mare din 1998 ce a pus capăt ''Tulburărilor'' care i-au opus timp de trei decenii sângeroase pe republicani, în special catolici partizani ai reunificării cu Irlanda, şi unionişti protestanţi, fervenţi apărători ai apartenenţei la Regatul Unit, conflict soldat cu aproximativ 3.500 morţi.

"Avem datoria, pentru generaţia acordului şi pentru generaţiile viitoare, să nu intrăm într-o spirală care să ducă înapoi la era întunecată a uciderilor sectare şi a discordiilor politice", a avertizat Micheal Martin într-un comunicat.

"Aceia dintre noi cu responsabilităţi politice avem sarcina de a ne juca rolul şi de a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla", a adăugat el.

De mai multe zile, provincia britanică a fost zguduită de violenţe fără precedent în ultimii ani, în special în zone loialiste cu o majoritate protestantă, unde consecinţele părăsirii Uniunii Europene au alimentat un sentiment de trădare şi amărăciune. Zeci de poliţişti au fost răniţi.

Unioniştii au cerut vineri ca protestele să înceteze din "respect pentru regină şi familia regală" după moartea soţului reginei Elisabeta a II-a, prinţul Philip, la 99 de ani. Cu toate acestea, ciocniri au avut loc vineri seara, dar de o amploare mai mică decât în cursul săptămânii.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3926 vizualizari

  • +7 (13 voturi)    
    Adica cine i-a tradat? (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 18:26)

    O_Tannenbaum [utilizator]

    Republica Irlanda in niciun caz. Nu ea i-a sfatuit sa iasa din UE.Nigel Farage a fost capul rautatilor.
  • +7 (9 voturi)    
    Irlanda de Nord (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 18:43)

    Soarele [utilizator]

    Irlanda de Nord este precum Republica Moldova: o bucată de țară (în cazul acesta, Irlanda) ocupată de o mare putere.
  • -9 (11 voturi)    
    Da, Brexit e de vina ca protestantii se omoara cu (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 19:27)

    xolv [utilizator]

    catolicii de sute de ani...
    • +1 (7 voturi)    
      Habar n-ai ce vorbesti (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 22:05)

      Mihai Bucur [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Nu esti prost fiindca nu stii, dar esti prost fiindca vorbesti fara sa stii. Dupa 23 de ani de pace, situatia s-a schimbat brusc din cauza Brexit. Nu pierd timpul sa explic unui prost cum s-a schimbat, dar e usor sa te informezi singur.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by