SUA iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră, în semn de sprijin față de Ucraina

de R.P.     HotNews.ro
Vineri, 9 aprilie 2021, 12:30 Actualitate | Internaţional


Exercitiu militar NATO la Marea Neagra
Foto: DOD Collection/ Alamy/ Profimedia
Statele Unite iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele săptămâni, într-o demonstraţie de sprijin pentru Ucraina şi pe fondul unei prezenţe militare crescute a Rusiei la frontiera de est a acestei ţări, au declarat surse militare la postul de televiziune CNN, transmite vineri Agerpres. Marina americană operează în mod obişnuit în această mare, însă o desfăşurare de nave de luptă americane ar trimite Moscovei un mesaj specific potrivit căruia SUA urmăresc îndeaproape manevrele din această zonă, potrivit surselor citate.

CNN precizează că Washingtonul trebuie să trimită o notificare cu 14 zile înainte potrivit căreia intenţionează să desfăşoare nave în Marea Neagră, în contextul în care trecerea navelor prin aceste ape este reglementată printr-un tratat internaţional din 1936, Convenţia de la Montreux, care îi conferă Turciei controlul asupra strâmtorilor.

Deocamdată nu se ştie faptul dacă notificarea a fost sau nu trimisă. Sursele citate de CNN - între care un funcţionar al Departamentului Apărării care nu a fost identificat - au subliniat că Marina SUA continuă să trimită avioane de recunoaştere în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre, pentru a monitoriza activitatea navală rusă şi orice fel de mişcare de trupe în provincia ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Miercuri, două bombardiere americane B-1 au realizat misiuni deasupra Mării Egee. Deşi SUA nu percep comasarea de forţe ruse în zonă drept o acţiune ofensivă, funcţionarul american a explicat la CNN că, ''dacă lucrurile se schimbă, vom fi pregătiţi să răspundem".

Potrivit declaraţiilor sursei citate, ruşii realizează manevre şi exerciţii militare, iar serviciile de informaţii americane nu ştiu despre existenţa vreunui ordin militar de la Moscova pentru realizarea de acţiuni suplimentare, însă sunt conştiente că acest lucru s-ar putea schimba în orice moment.

Administraţia preşedintelui Joe Biden şi comunitatea internaţională şi-au exprimat preocuparea faţă de creşterea tensiunii între Ucraina şi Rusia. În ultimele săptămâni, preşedintele Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major al SUA, Mark Milley, şi consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, au abordat cu omologi ucraineni acest subiect. Iar joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acţiunile Rusiei sunt ''profund îngrijorătoare''.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2837 vizualizari

  • -1 (11 voturi)    
    Intai sa le vedem (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:11)

    Luk [utilizator]

    Biden macane mult si nu face chiar nimic.
  • +6 (6 voturi)    
    trimiteti drone in Ukraina (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:29)

    rov [utilizator]

    si alte echipamente sofisticate...
  • 0 (2 voturi)    
    vine rusul ! (Vineri, 9 aprilie 2021, 15:03)

    Vic_Tor [utilizator]

    se supara Putin si in 6 saptamani vine cu armata pana la Odessa si apoi la granita cu Moldova si Romania. Uneste Crimeea si Transnistria cu Rusia mama, injumatateste Ucraina si atunci sa vezi distractie . Americanii si restul Europei vor ameninta cu sanctiuni economice si cam atat. Rusia se va misca in curand, mai ales ca Ucraina tatoneaza NATO si Erdogan vrea un canal nou in paralel cu Bosfor care ar permite accesul fara restrictii al navelor de razboi NATO in Marea Neagra.
  • -1 (3 voturi)    
    Aviz incultilor (Vineri, 9 aprilie 2021, 15:16)

    VOX. [utilizator]

    Care nu stiu ca SUA au iesire la Marea Neagra.
    • 0 (2 voturi)    
      Vecinii SUA (Vineri, 9 aprilie 2021, 17:00)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      SUA se invecineaza cu cine vor ele!

      Stati, nu sariti! Am glumit si eu. P-asta a spus-o pisicherul de Putin cand era intr-o vizita in nu mai stiu ce scoala din Rusia.

      Sa mai si zambim putin, doar e vineri :)
    • +1 (1 vot)    
      NATO are (Vineri, 9 aprilie 2021, 17:17)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      Cultule.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by