Iordania: Fostul prinţ moştenitor Hamza, în arest la domiciliu, după acuzaţii de activităţi împotriva securităţii regatului

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 4 aprilie 2021, 8:04 Actualitate | Internaţional


Printul Hamza
Foto: Captura Twitter
​Hamza, fostul prinţ moştenitor şi fratele vitreg al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a anunţat sâmbătă că se află "în arest la domiciliu" în palatul său din Amman, fiind acuzat de armată de activităţi împotriva "securităţii regatului", relatează AFP, preluat de News.ro.

Într-un mesaj video transmis BBC prin avocatul său, prinţul Hamza a susţinut că şeful de stat major al armatei a venit la el acasă şi i-a spus că nu i se permite să iasă. El a negat că a luat parte la o conspiraţie şi a acuzat autorităţile ţării sale de "corupţie" şi "incompetenţă".

Agenţia de stat Petra a anunţat că autorităţile au arestat un fost consilier al regelui, Bassem Awadallah, şi un număr necunoscut de alte persoane din "motive de securitate", în timp ce cotidianul american Washington Post scrie despre rolul său într-un complot pentru răsturnarea regelui.

Într-o declaraţie, şeful statului major iordanian, generalul Youssef Huneiti, a specificat că prinţului Hamza i s-a cerut "să oprească activităţile care ar putea fi folosite pentru a submina stabilitatea şi securitatea regatului”, dar a dezminţit arestarea acestuia.

"Nimeni nu este mai presus de lege. Securitatea şi stabilitatea Iordaniei sunt pe primul loc", a spus generalul Huneiti. "Toate măsurile care au fost luate au fost luate în cadrul legii şi după o investigaţie amănunţită", a adăugat el.

Potrivit Washington Post, prinţul Hamza este vizat de o anchetă după "descoperirea a ceea ce oficialii palatului au descris drept un complot complex şi la scară largă” pentru a-l răsturna pe regele Abdullah al II-lea.

Acest complot "a inclus cel puţin încă un membru al familiei regale, precum şi şefi de triburi şi membri ai direcţiei de securitate a ţării”, scrie publicaţia, citând un înalt oficial al unui serviciu de informaţii din Orientul Mijlociu.

"Nu fac parte din niciun complot sau vreo organizaţie”, s-a apărat prinţul în videoclip, regretând că nu mai este posibil, potrivit acestuia, să-şi exprime opinia sau să critice autorităţile „fără a fi intimidat, hărţuit sau ameninţat ".

Puterea iordaniană crede că "interesele sale personale, interesele sale financiare, corupţia sa sunt mai importante decât viaţa, demnitatea şi viitorul celor zece milioane de oameni care trăiesc aici”, a acuzat din nou prinţul Hamza.

"Din păcate, această ţară s-a scufundat în corupţie, nepotism şi administrare defectuoasă, ducând la anihilarea sau pierderea speranţei”, a continuat el.

Hamza este fiul cel mare al regelui Hussein şi al soţiei sale americane, regina Noor, născută Lisa Halaby. În conformitate cu dorinţele tatălui său, care a murit în 1999, a fost numit prinţ moştenitor când Abdallah a devenit rege. Dar în 2004, Abdallah i-a luat titlul şi l-a dat propriului fiul, Hussein.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1547 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by