Experta ONU în drepturile omului, raportor special privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, Agnes Callamard, a fost numită la conducerea Amnesty International, informează luni dpa și Agerpres.

AmnestyFoto: Hotnews

Callamard preia cu efect imediat mandatul de patru ani de secretar general, conform unui comunicat dat publicităţii duminică seara de Amnesty International.

Agnes Callamard a lucrat ca raportor special al ONU din 2016.

În această calitate, Callamard a realizat investigaţii în peste 30 de ţări, inclusiv o anchetă ONU de înalt nivel privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018 la consulatul saudit din Istanbul.

Preşedinta Consiliului Internaţional Executiv al Amnesty, Sarah Beamish, a lăudat "acuitatea intelectuală a lui Callamard, experienţa profundă în domeniul drepturilor omului şi vocea sa curajoasă", într-o declaraţie ce anunţă această numire.

În trecut, Agnes Callamard a lucrat pentru Amnesty Internaţional în perioada 1995 - 2001.

Franţuzoaica preia postul de conducere de la secretarul general interimar al Amnesty, Julie Verhaar.