AstraZeneca ar fi oferit date incomplete privind eficacitatea vaccinului său antiCovid după testele clinice din SUA, a transmis Institutul Național din SUA privind Alergiile și Bolile Infecțioase condus de Anthony Fauci, potrivit Reuters. Precizarea vine la o zi după ce compania a făcut publice rezultatele testelor din SUA care ar fi indicat că nu există riscuri legate de tromboze, iar eficacitatea serului este de 79% în privința infectării și de 100% în ce privește dezvoltarea unor forme grave.

Vaccinare cu AstraZenecaFoto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia

Vaccinul dezvoltat de britanici ar urma să fie aprobat în SUA în aprilie-mai. Institutul Național din SUA privind Alergiile și Bolile Infecțioase (NIAID) a precizat într-o declarație de presă că Data Safety Monitoring Board (DSMB), o comisie independentă care a monitorizat testele clinice, și-a exprimat ”îngrijorarea” arătând că este posibil ca AstraZeneca să fi inclus în concluziile testelor clinice informații depășite, ceea ce înseamnă că a transmis o imagine incompletă privind eficacitatea.

NIAID este condus de expertul Anthony Fauci și face parte din Institutul Național pentru Sănătate.

"Îndemnăm compania (AstraZeneca n.red) să coopereze cu DSMB pentru a revizui datele privind eficacitatea și pentru a se asigura că oferă date cu maximă acuratețe și actualizare privind eficacitatea, astfel încât acestea să fie făcute publice cât mai curând posibil”, se mai arată în declarație.

Contactați de Reuters, reprezentanții AstraZeneca nu au comentat încă poziția agenției americane.

Agenția americană a mai transmis că o decizie cu privire la autorizarea și ghidul de utilizare a serului în SUA va fi luată în baza analizării datelor de către comisii independente.

Poziția agenției americane vine după problemele înregistrate în Europa, unde mai multe state au decis suspendarea temporară a utilizării serului, cerând noi precizări din partea Agenției Europene pentru Medicamente în legătură cu cazurile de tromboze la persoane vaccinare cu acest ser. EMA a stabilit că vaccinul este sigur, deși nu poate exclude o legătură între administrarea acestuia și cazurile respective.

Fauci, care este și consilierul pe probleme de sănătate publică al președintelui Joe Biden, declara luni că testele clinice din SUA nu au indicat riscuri legate de dezvoltarea cheagurilor de sânge.