Costumați în gorile, floarea soarelui sau chiar în doctori, circa 6.000 de persoane, în majoritate tineri și fără mască, au participat duminică la tradiționalul carnaval organizat în Marsilia, în ciuda avansului pandemiei care a determinat guvernul de la Paris să înăsprească restricțiile, scrie AFP.

Carnaval la MarsiliaFoto: Captura YouTube

Poliția a precizat că manifestarea nu a fost autorizată.

Mii de persoane au defilat și au dansat pe ritmul muzicii la doi pași de La Canebière, marele bulevard din centrul orașului.

"Tinerii s-au săturat de carantină. Nu sunt persoane în vârstă, fragile, sunt doar tineri aici", spune, Romain, 26 de ani, care a preferat să nu-și decline numele de familie.

Anul trecut, acest carnaval a fost anulat din cauza carantinei.

"Sunt circa 6.500 de persoane. Este un eveniment nedeclarat pe care nu-l considerăm deloc responsabil deoarece gesturile barieră nu sunt respectate. Efectuăm controale în zona cortegiului, în special pentru nepurtatul măștii, iar contravenienții vor fi amendați", a afirmat poliția.

De sâmbătă, noi restricții sunt în vigoare pentru 21 de milioane de francezi din 16 departamente, printre care și Parisul și regiunea sa, din cauza a ceea ce "se dovedește din ce în ce mai clar a fi al treilea val" al epidemiei, potrivit premierul Jean Castex.

În aceste teritorii, este posibil ieșitul din casă dar pe o rază limitată la 10 km iar o mare parte a centrelor comerciale sunt închise.

Spre deosebire de Nisa, pe Coasta de Azur, Marsilia nu este vizată de aceste noi restricții dar restricțiile obișnuite de luptă împotriva propagării Covid-19 se aplică și aici, printre acestea figurând limitarea adunărilor și purtatul măștilor.