Senatul SUA a confirmat joi doi noi membri ai administraţiei Joe Biden: William Burns în fruntea CIA şi Xavier Becerra, primul latino-american care a ajuns ministru al Sănătăţii în Statele Unite, notează AFP, citată de Agerpres.

Congresul SUAFoto: Pierette Guertin / Alamy / Profimedia Images

Moment rar într-un Congres profund divizat, William Burns a fost învestit cu votul unanim al senatorilor. Diplomat timp de 33 de ani, acest fost ambasador la Moscova are un profil atipic pentru acest post: nu este nici militar, nici politician, nici ieşit din rândul serviciilor de informaţii.

Noua şefă a serviciilor americane de informaţii, Avril Haines, a salutat călduros confirmarea unui "extraordinar agent al funcţiunii publice, care şi-a consacrat o mare parte din viaţă slujirii guvernului".

În cursul audierii sale de confirmare în Senat, în ianuarie, fostul diplomat a afirmat că are o cunoaştere aprofundată a CIA, cu care s-a intersectat regulat în cariera sa.

Artizan al dialogului cu Teheranul care a condus la acordul nuclear internaţional în 2015, el apreciase că Statele Unite trebuie "să facă totul pentru a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară".

S-a retras în 2014 înainte de a prelua conducerea Fundaţiei Carnegie pentru pacea internaţională, un think tank privind relaţiile internaţionale, al cărui program de schimb cu o organizaţie chineză văzută ca un organ de propagandă a fost criticat de unii senatori.

În timpul audierii sale, el a subliniat că atitudinea "prădătoare" a guvernului chinez a reprezintă "cea mai mare provocare geopolitică" pentru Statele Unite.

Într-un vot mult mai strâns, cu 50 de voturi pentru şi 49 împotrivă, senatorii au mai confirmat joi numirea lui Xavier Becerra în funcţia de ministru al Sănătăţii al lui Joe Biden, primul latino-american care ocupă această poziţie-cheie în plină pandemie de COVID-19, care a făcut peste 530.000 de morţi în Statele Unite.

Membru al Camerei Reprezentanţilor peste două decenii şi apoi procuror general al Californiei, Xavier Becerra "şi-a petrecut cariera luptând pentru a extinde accesul la sistemul de sănătate", a spus Joe Biden când i-a anunţat numirea în decembrie.

Republicanii au reproşat lipsa lui de experienţă medicală şi îl consideră prea progresist.

Joe Biden a numit mai mulţi responsabili latino-americani în administraţia sa: Xavier Becerra, a cărui mamă este de origine mexicană; Alejandro Mayorkas, născut în Cuba şi primul hispanic care va conduce Departamentul pentru Securitate Internă şi Miguel Cardona, de origine portoricană, în fruntea Departamentului Educaţiei.